Gânduri despre lume

Cei 7 ani de acasa – partea I (sau unde se face educatia)

Cred ca ne este familiară la toţi expresia din titlu. Aşa îi judecăm pe cei cu purtare îndoilenică: „N-au cei şapte ani de acasă” si „sunt prost crescuţi”. Se spune ca aceşti primi 7 ani, timp în care copilul stă mai mult in preajma părinţilor, sunt extrem de importanţi în educarea lui, în formarea ulterioară a copilului. Aşa să fie? Cât e adevăr şi cât e legendă în această afirmaţie?

Să vedem ce sunt aceşti 7 ani de acasă într-o familie „modernă”… Sunt şapte ani în care parinţii stau la lucru până pe la 6-7 seara de unde vin obosiţi. Apoi copiii trebuiesc hrăniţi, duşi eventual la o plimbare sau la joacă. Un spălat de haine, o pregătire pentru ziua următoare,  un pic de televizor şi … la culcare. Unde, unde în acest timp intră educaţia copilului? Bun, ar fi bunicii, dar sunt multe familii care nu beneficiază de acest (foarte important) ajutor. Şi atunci? Rămâne weekend-ul. Dar şi la sfârşit de săptămână sunt atâtea şi atâtea de făcut: mai o reparaţie în apartament, mai nişte cumpărături, mai o vizită. Cât rămâne părinţilor pentru activităţi educative împreună cu copiii? O zi pe săptămână? Una jumate’? Deci maxim 70 de zile pe an? Maxim 500 de zile în cei 7 ani? Adică maxim un an jumatate din „cei 7” ???

De multe ori îi acuzăm pe părinţi pentru comportamentul nepotrivit al copiilor. Şi totuşi ei sunt cu adevărat alături de copiii lor doar 20% din timpul acestora. Iar copiii învaţă in 100% din timpul lor. De unde? Păi de la bonă, de la creşă, de la grădiniţă, de la educatoare, de la prieteni. Influenţa din afara familiei e de 4 ori mai mare (în durată) decât cea a părinţilor! Şi după începerea şcolii contribuţia părinţilor se diminuează şi mai mult.

Oameni buni, să recunoaştem: copiii de azi îşi primesc educaţia în mare parte din afara familiei!

O ştim cu toţii, aşa se explică de ce se înghesuie părinţii sa-şi înscrie copiii la cele mai bune grădiniţe şi şcoli! Pentru că toţi părinţii speră ca mediul în care copilul lor îşi face 80% din educaţie să fie unul bun şi sănătos.

Dar… care e rezultatul? Voi reveni…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s