Gânduri despre lume

Un adevăr „incorect politic”: prigoana creştinilor în secolul 21

Articolul de mai jos nu-mi aparţine, l-am preluat direct de pe hotnews, îl puteţi accesa aici.
Am preluat acest articol pentru că nu mă îndoiesc de veridicitatea datelor prezentate şi pentru că realitatea ridică o întrebare dureroasă: cum se explică apatia şi lipsa de solidaritate a creştinilor în faţa acestor situaţii? Să fi cedat spiritul de ajutorare în faţa ideii de „corect politic”? Greu de răspuns, dar datele din articol acuză!

Dar iată articolul de pe hotnews (în care mi-am permis sa subliniez câteva paragrafe):
„Persecuţia creştinilor: realitati si intrebari
de Dragos Paul Aligica HotNews.ro
Luni, 11 ianuarie 2010, 9:23 Actualitate | Opinii

Alte două biserici din Malaysia au fost ţinte ale unor atacuri ca urmare a unei decizii judecatoreşti care le permite non-musulmanilor să utilizeze cuvântul „Allah” pentru a-l desemna pe Dumnezeu, scrie CNN preluat de Hotnews. Iată că în pofida blocajului mediatic şi placidităţii opiniei publice occidentale, o temă izbucneşte regulat în prim-planul dezbaterii publice. Există în acest moment în lume sute de milioane de oameni asupra cărora planează continuu abuzul sau violenţa, pentru simplul fapt că au o anumită credinţă religioasă: mai precis, pentru că sunt creştini.

Altfel spus, creştinii reprezintă grupul cel mai persecutat din lume. Supuşi discriminarii legalizate, violenţei, inchisorii, deportării si convertirii forţate, soarta acestor oameni ramâne un secret bine ferit de atenţia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagină niciodata. Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritaţile par însă altele. În ultimele şase luni s-a scris mai mult despre soarta urşilor polari decât despre soarta acestor semeni.

La vârful piramidei, în marile trusturi media occidentale, unde se dă tonul şi acolo unde se afla principala sursă a acestui blocaj informaţional, tema este considerată ca prea incorectă politic si prea subversivă pentru noua ideologie a stângii liberale promovată de aceste instituţii.

În lumina acestei ideologii, tot mai influentă in redacţiile si studiourile de pe toate meridianele, creştinii sunt, alături de evrei, agresorii si exploatatorii acestei lumi. Prin definiţie, nu pot fi victime. Iar dacă realitatea contrazice dogma, cu atât mai rău pentru realitate!

La baza piramidei, jurnaliştii din organizaţiile naţionale şi locale defilează mesmerizati după ritmul impus la vârf. Superficialitatea, lipsa oricăror principii în afara asimilării instinctive a unor vagi ecouri ale stângismului liberal, la care se adaugă pura şi simpla lipsă de profesionalism, conduc toate în aceeaşi direcţie.

Şi totuşi, evidenţa pare sa fie covârşitoare: trăim o epocă de mari persecuţii anticreştine. Iar acestea se întâmplă, paradoxal, cu tăcerea complice a mass-media occidentale şi sub ochii popoarelor creştine, abulice in faţa agresivităţii purtătorilor altor credinţe şi resemnate în faţa edictelor liberalismului corect politic.

Faptele brute si stupefiante:
Situaţia este atât de frapantă, încât, pentru a nu părea de domeniul fabulaţiei, orice discutie trebuie să înceapă lăsând pur şi simplu faptele să vorbească, urmîndu-l pe Anthony Browne, unul dintre puţinii jurnalişti din marile trusturi de presă interesat de chestiunea persecuţiilor creştine şi care, mai mult, ateist declarat fiind, nu poate fi acuzat de părtinire. Preoţi creştini decapitaţi în India. Politia egipteană arestează şi torturează în Cairo convertiţii de la islamism. Atacuri asupra bisericilor în Pakistan. În Coreea de Nord, preoţii riscă în orice clipă condamnarea la moarte. Şi acestea sunt doar o mostră.

Cei preocupaţi de eradicarea discriminării, scrie Browne, pot uşor găsi în Malaysia singura politică de acţiune afirmativă în care o majoritate este privilegiată în faţa unei minorităţi. Este vorba de majoritatea mahomedană, ce are asigurat accesul privilegiat la slujbe, case şi la educaţie. În Pakistan, peste 5 milioane de creştini trăiesc ca paria, aspirînd la cariere cum ar fi curăţatul toaletelor. Tot acolo, potrivit legislatiei, un mahomedan poate să depună mărturie în justiţie împotriva unui creştin; invers, nu.

În Indonezia, peste 10 mii de creştini au fost omorâti in ultimii ani de către musulmani în campanii de islamizare. În Egipt, copţilor (aşa se numesc creştinii egipteni) le este interzis prin lege accesul la funcţia de şef al statului, accesul la universitatea de elită a ţării şi sunt împiedicaţi în mod legal să patrundă în rândurile poliţiei şi armatei. De facto, le este interzisă orice funcţie politică sau economică mai înaltă.

Pentru a-şi repara o biserica, copţii trebuie să ceară aprobare de la preşedintele ţării. Televiziunea publică promovează deschis propaganda anticoptă, fără a da drept la replică acestora. Convertirea la creştinism este interzisă prin lege, iar tinerele creştine şi chiar soţiile de preoti sunt răpite şi convertite cu forţa la Islam. In Nigeria, 12 regiuni au introdus sharia (legea islamică), obligîndu-i pe creştini să se conformeze ei. În aceeaşi ţară, mii de creştini au fost asasinaţi în ultimii ani şi numărul violenţelor anticreştine este în creştere.

Persecuţia creştinilor nu este însă un monopol al campionilor musulmani. În Sri Lanka buddhistă bisericile vandalizate şi închise în ultimii ani se numără cu sutele. În India, naţionliştii hindu au incitat sute de atacuri împotriva comunităţii creştine care, trebuie amintit, se află acolo încă de la anul 100 d.H. Statul indian are programe de acţiune pentru castele inferioare şi săracii hindu şi buddhişti, dar nu şi pentru cei creştini. În China, sute de case de rugăciune au fost închise de autorităţi şi zeci, poate sute de preoţi au fost trimişi în închisori. În Coreea de Nord, creştinii nu numai că sunt închişi, dar sunt folosiţi drept cobai în experimentele cu arme biologice.

Dublul standard Occidental
Situaţia creştinilor nu este dificilă numai în China, Nigeria sau Egipt. Chiar şi în aşa-zisul Occident creştin, creştinismul este în defensivă, fiind continuu obiectul ridiculizărilor, „demitizărilor” şi subminării instituţionalizate prin mass-media şi în cultura populară promovată de aceasta. Dublul standard şi ipocrizia tronează. Nenumaraţii occidentali afluenţi ce-şi găsesc o identitate şi un sens vieţii dedicîndu-se unor cauze precum „apărarea drepturilor omului” sau „salvarea mediului” par să accepte în mod senin ideea că discriminarea, lipsa de respect si violenţa verbală sunt acceptabile, atât timp cât este vorba despre creştini şi credinţele lor.
Imaginile sfinte ale creştinilor pot fi batjocorite – aceasta se numeşte „artă” şi „libertate de expresie”. Ale musulmanilor, nu – aceasta se numeşte „respect multicultural” si „acceptarea diversităţii”. Discriminarea este rea. Exceptînd atunci când cei discriminaţi sunt albi creştini. Atunci se numeşte „acţiune afirmativă” şi este lăudabilă. Dacă lucrurile sună caricatural, este pentru că probabil aşa şi sunt, înainte de a depăşi pragul în care devin tragice.

Feţele ipocriziei
Elocvenţa faptelor brute este incontestabilă. În lume sunt, conform estimărilor Centrului pentru Libertate Religioasă, „peste 200 de milioane de creştini aflaţi sub ameninţarea violenţei din cauza credinţei lor” si „aproximativ 350 de milioane care sunt discriminaţi în mod legal în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă, locuinţe şi condiţii de viaţă”. După cum concluzionează Alianţa Evanghelică Mondială într-un raport înaintat mai demult Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: „creştinii sunt cel mai mare grup din lume căruia îi sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credinţei”.

Problema nu este absenţa datelor privind aceste încălcări ale unor drepturi elementare, ci că dramatica realitate reflectată de ele nu are un ecou semnificativ nici macar în ţările creştine. Şi aici, de obicei discuţiile pe această temă revin la problema ipocriziei, implicite în toată această ciudată situaţie.
Occidentalii sunt părtaşii unui consens tacit: toata lumea ştie că, dacă undeva în lume creştinii s-ar deda unor acte de agresiune sau discriminare mult mai puţin grave decât cele îndreptate împotriva lor, toate canalele de ştiri ar vui. CNN, BBC şi celelalte avanposturi ale propagandei stângii liberale ar recircula ştirea non-stop, iar New York Times şi The Guardian ar editorializa frenetic. Toată lumea pare să ştie aceasta şi cu toţii par să o accepte ca un dat. Unii neutru, altii resemnat.

În ultimă instanţă, până şi cei ce inţeleg şi sunt revoltaţi de situaţie par să spună: ce altceva am putea face? Până la urmă este o lume în care BBC, organizaţie creată şi finanţată de o ţară creştină, cultivă ridiculizarea Bibliei şi interzice orice referire ireverenţioasă la Coran. O lume în care istoria recentă este rescrisă sub ochii noştri ca o „mare naraţiune” a exploatării imperialiste, avîndu-i în rolurile principale negative pe evrei („neoconservatorii”) şi creştini („fundamentaliştii”). O lume în care obsesia elitelor de stânga occidentale sunt închisorile CIA din România, şi nu faptul că soldaţii români le apără în Irak şi Afganistan libertatea şi confortul de care se bucură în mod parazitar.

Responsabilitati si intrebari

A încerca un răspuns la întrebarea „cum s-a ajuns aici?” cere o discuţie separată. Cert este că influenţa masivă pe care stânga liberală o are în mass-media joacă un rol decisiv. A arunca însă toata responsabilitatea în braţele marilor trusturi media occidentale şi a elitelor academice şi politice de stânga este uşor. Dar, în acelaşi timp, şi incorect. O parte la fel de mare de responsabilitate se datorează creştinilor înşişi.
Modul în care acceptă actuala situaţie, felul în care găsesc pretexte pentru a se uita în altă parte, elocvenţele sterile şi afundarea în varii forme de escapisme si „chemări sociale” ecumenice, lăsîndu-şi coreligionarii singuri în faţa persecuţiilor şi martiriului sunt prea vizibile ca să scape neobservate. Şi toate sunt cu atât mai stupefiante, cu cât nici măcar scuza neputinţei nu poate fi invocată. Datorită inteligenţei, credinţei şi forţei înaintaşilor lor, popoarele civilizaţiei iudeo-creştine occidentale sunt moştenitoarele unor resurse care fac din ele azi superputerile militare, politice şi economice ale veacului.

Iata de ce, pentru cei ce, deşi au o relaţie îndeobşte neutră cu religia instituită, nu pot rămâne indiferenţi la nedreptăţile şi agresiunile anticreştine, atitudinea creştinilor practicanţi din Occident rămâne un mister: Cum poate fi explicată pasivitatea creştinilor? Cât din aceasta se datorează unui masochism intrinsec creştinismului? Este creştinismul socialmente predestinat persecuţiei? Este dorinţa creştinilor de a se identifica cu patimile lui Hristos un motiv al atitudinii relaxate faţă de actele de martiriu? Dar aceasta poate explica în cel mai bun caz motivaţiile martirilor, dar nu şi resemnarea şi indolenţa potenţialilor martori.

Sunt creştinii aflaţi la adăpost în SUA şi Europa împăcaţi cu soarta coreligionarilor lor din China, Egipt sau Nigeria? Nu le pasă? Ce le spune credinţa lor? Ce se petrece în minţile lor? Ce gândesc publiciştii autodeclaraţi creştini care, altfel, peste tot in lume, insistă să fie o prezenţă atât de vocală în dezbaterile privind teme culturale şi politice de interes secular şi secundar? Sunt întrebări al căror răspuns nu-l pot da cei care, oarecum excentrici acestei comunităţi de har şi credinţă, asistă intrigaţi la o situaţie a cărei complexitate paradoxală o face greu de înţeles şi a cărei nedreptate profundă o face imposibil de acceptat.”

Anunțuri

4 gânduri despre „Un adevăr „incorect politic”: prigoana creştinilor în secolul 21

  1. Un articol excelent! Foarte bine pusa problema! Realitatea este ca noi asistam la ultimele zvacniri ale stapanitorul lumii acesteia. Crestinismul este totalmente opus intregului sistem al lumii in care traim. E vorba de doua directii diferite. Cine merge in aceeasi directie – nu va suferi persecutie. Cine se incumeta sa mearga in amonte, va avea de suferit! Si totusi ramane intrebarea: Ne asumam responsabilitatea vizavi de martiri, cei cu care impartasim aceeasi credinta? Biserica din Romania este intr-adevar constientizata de realitate si responsabilitate? Sa nu stam nepasatori! Suntem responsabili!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s