Am vizitat

Veneţia – ziua 2

Dimineaţă. Mic dejun în micuţa sală de mese a hotelului. Cafeaua e bună dar parcă aşteptam mai mult de la ţara care a dat capuccino, latte machiato si micile espresso în care „stă linguriţa dreaptă”.
Afară încă plouă, deci e perfect pentru vizitat muzee. În drum spre Palatul Dogilor nu pot să nu observ că nivelul apei în lagună atinge nivelul solului din Piaţa Sf. Marcu (San Marco în „veneţiană”). Altfel spus, oraşul este în pragul de a fi inundat. Lucru de care se miră şi o ghidă: „Curios, de obicei Veneţia este inundată toamna”. Hmmm… se pare că nu e un oraş foarte plăcut pentru locuitorii săi. Iar igrasia de pe clădiri îmi confirma asta.
Dar să revin la turism…

Palatul Dogilor este superb. Cu adevărat sculptura este o artă italiană. Nu există loc pe pereţii exteriori care să nu fi fost decoraţi cu diferite modele, portrete, imagini. Parca e dantelă! În interior la frumuseţea sculpturilor se adaugă picturile şi frescele (altă „marcă înregistrată” a Italiei). De altfel, Sala Senatului conţine cea mai mare frescă din lume. E oricum o sală imensă, loc de întrunire a Senatului fostei Republici Veneţiene, un Senat ce a numărat şi 2000 de persoane!
De altfel, Palatul Dogilor este o istorie a Republicii Veneţiene, stat care a apărut înainte de anul 1000 şi a cărui istorie independentă s-a încheiat cu puţin înainte de 1800 prin „ajutorul” lui Napoleon.
Este o istorie foarte interesantă, oarecum asemănătoare cu vestul sălbatic american. Un grup de oameni au găsit în această lagună un loc ideal pentru a se ascunde de barbarii ce cotropeau „cizma” italiană şi au ajuns să creeze o republică ce avea să domine comerţul maritim mediteranean timp de câteva secole.
Veneţia are ca sfânt protector pe Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu. Dar religia creştină s-a amestecat multă vreme cu crezuri păgâne moştenite de la Imperiul Roman. Palatul Dogilor adăposteşte picturi creştine lipite de picturi înfăţişînd zei romani. O mixtură care arată permanenta „pendulare” în credinţă a conducătorilor veneţieni.
De altfel, Republica Veneţia a fost o mixtură din toate punctele de vedere. Politic s-a dorit să fie o democraţie, dar trebuia totuşi să fii din familie nobilă ca să poţi intra in Senat. Legislativ s-a dorit un sistem independent de puterea executivă cât şi de influenţele externe. A ieşit un sistem judiciar unic, diferit şi de dreptul roman şi de cel bizantin. Un sistem cu diferite „comisii şi comitete” care să asigure imparţialitatea (exista chiar o instituţie de tip „avocatul poporului”) dar care a ajuns să fie extrem de birocratic şi supus famililor nobile. Dogii (conducătorii Republicii) sunt printre primii „preşedinţi aleşi” din istoria lumii.
Am ieşit din Palatul Dogilor după circa 3 ore de vizită. Obositor dar impresionant. Afară ploaia se oprise 🙂

Am continuat cu vizitarea Catedralei Sf. Marcu, aflată chiar în faţa Palatului. De altfel, ea a fost ridicată ca o biserică „particulară” pentru familia Dogilor şi pentru persoanele din fruntea ţării. Curat democratic… Catedrala este foarte aproape de lagună. O poziţie nu foarte avantajoasă, solul fiind erodat în timp. Astfel, podeaua bisericii este vălurită serios, urmare a adâncirii inegale a pământului dedesubt. Catedrala este foarte mare şi în ea se ţin slujbe şi în zilele noastre. Curios este faptul că pentru a vedea unele părţi ale ei, ţi se cer bani. Se pare că e o practică des întâlnită în Biserica Catolică, dar sincer nu mi se pare în regulă sa nu poţi intra într-o biserică decât plătind. În fine, n-am plătit, deci n-am intrat. Fiecare cum crede.

Odată ploaia oprită, oraşul a prins viaţă. Plin de turişti curg efectiv pe micuţele străzi veneţiene. Aparatele de fotografiat ţăcăne continuu, mai ales când apar „mascaţii”. Nu, nu e vorba de trupele speciale, ci de persoane îmbrăcate de Carnaval. Conţi şi contese, maeştrii de ceremonii, măşti întunecate sau viu colorate dau o atmosferă superbă. Până şi soarele s-a gândit să participe la acest şuvoi de costume şi şi-a făcut apariţia de după nori (mulţumesc, Larisa). Magazinele şi-au deschis larg porţile, micile restaurante te îmbie cu nişte miresme extrem de apetisante, gondolierii cântă şi te invită la o plimbare pe frumoasele canale. E frumos, chiar e frumos…

Ah, da. Am găsit şi Billa. E … aproape de McDonalds. Ce să-i faci? Istoria de acum câteva secole nu poate anula istoria zilelor noastre…

De mâine se anunţă soare toată ziua. Perfect, mai sunt multe de văzut…

Anunțuri

3 gânduri despre „Veneţia – ziua 2

  1. Ne bucuram ca ati prins si vreme buna….aveti multe obiective de vizitat in continuare….Domnul sa fie pretutindeni cu voi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s