Am vizitat

Veneţia – ziua 3

Soare! Soare de la răsărit şi până la apus! Am ajuns să apreciez zilele înnorate… fără ele probabil nu am şti să ne bucurăm cu adevărat de clipele însorite.
Dar să revin la Veneţia.

Astăzi a fost momentul să descoperim transportul în comun veneţian. În primul rând e scump. Un drum cu „autobuzul” e 6,5 Euro. Am preferat varianta unui abonament pe 12 ore valabil pe toate „liniile” la (doar?) 16 Euro. Mult mai rentabil dacă mergi mult. Aşa că la drum! Cu „autobuzul” 41. Ca să lămuresc cum stă treaba, autobuzele aici sunt … bărci. Au număr, fiecare număr are traseul propriu, staţiile sunt pe nişte pontoane, orarele sunt respectate. Ce mai un transport în comun clasic doar că e pe apă.

Primul drum e spre Murano. Nu, nu vorbesc de modelul celor de la Nissan ci de insula renumită pentru atelierele de fabricat sticlă. Pe drumul spre Murano observ o zonă mai „altfel” a Veneţiei, zona muncitorească. E greu de crezut că la nici 15 minute (cu barca) de Palatul Dogilor găseşti blocuri „comuniste”. Dar deh, şi sutele de muncitori care întreţin acest oraş trebuie să locuiască undeva. Partea frumoasă a acestei zone este că e mai … reală. Văd un parc, un teren de fotbal, o faleză unde doi bătrâni stau liniştiţi de vorbă. „Nebunia” turistică a dispărut…

Murano. E locul unde s-au adunat, începînd cu secolul 10-11, făurătorii de sticlă din întreaga Italie. E impresionant cum o insulă a fost „cucerită” de o breaslă de meşteşugari. Rând pe rând se nasc noi ateliere de sticlărie. Apar tendinţe artistice. Apar primii designeri. Sticla de Murano ajunge rapid renumită în întreaga Europă. Atelierele cresc şi mai mult în număr, e o explozie de creativitate.
Sigur că această frumoasă poveste nu putea ţine la nesfârşit. Oamenii sunt oameni şi aici. Astfel, din dorinţa de a câştiga (şi) mai mulţi bani din această activitate, guvernul veneţian măreşte brusc taxele pentru producătorii de sticlă. Asta se întâmplă în secolul 17, perioada apogeului sticlei de Murano.
Taxele aproape că distrug Murano. Foarte multi meşteri sticlari părăsesc insula şi se mută în zone mai prietenoase fiscal din Europa de unde îşi continuă munca. Ca şi cum nu ar fi destul, pe continent se naşte o nouă vedetă: sticla de Bohemia. La început de secol 18, industria de sticlă din Murano e la pământ.
Dar Italia e o ţară de artişti! Priceperea şi imaginaţia maeştrilor sticlari din Murano precum şi scăderea taxelor odată cu integrarea Veneţiei în Italia duce la renaşterea insulei.
Şi astăzi, Murano este recunoscută pentru superbele produse din sticlă. Tot la 10 metri este un magazin de astfel de produse, majoritatea având în spate un atelier (unele se pot vizita). Muzeul sticlei de pe insulă prezintă istoria Murano care este practic istoria fabricării sticlei în Europa. Produsele expuse sunt superbe.
Murano este un orăşel asemănător cu Veneţia, străbătut de canale. E parcă mai uman, nu sunt castele ci doar clădiri vechi neaşteptat de bine întreţinute. Şi atmosfera e mai caldă. Şi acum am în minte imaginea unui pod peste un mic canal. Casele se scăldau în soare, rufe se uscau la geamuri, un bătrân cânta din acordeon la baza podului, oameni se plimbau zâmbitori fără nicio grabă. Idilic. Nu pot părăsi Murano fără să menţionez bazilica Santi Maria e Donato. Acolo se găseşte un Isus crucificat din … sticlă de Murano. Da, cele mai frumoase biserici le veţi găsi în Italia. Pentru că nimeni nu-i întrece la sculpturi şi picturi murale!

Din nou în „autobuz”. Direcţia Burano.
Chiar dacă numele seamănă curios de mult cu insula sticlei, Burano este cu totul altceva. Este o odă a culorilor. Închipuiţi-vă un mic orăşel cu case lipite una de alta dar fiecare vopsită în altă culoare. Şi culori vii. Albastru, roşu, galben, verde, crem, vişiniu, portocaliu… culorile se continuă într-un carusel de o frumuseţe incredibilă. Orăşelul e relativ tăcut, dar culorile parcă ar cânta! Canale avem şi aici, dar sunt şi ele micuţe (3-4 lăţimi de barcă), prăvălii miniaturale te îmbie cu haine, batice şi dantele multicolore (specialitate Burano) dar şi cu produse din sticlă de la vecinii din Murano. Restaurantele sunt şi ele mici (nu mai mult de 10 mese) dar mirosul e tare apetisant.
Una peste alta, Burano este cel mai frumos orăşel pe care l-am văzut. O combinaţie între modestie (casele au maxim 70-80 metri pătraţi) şi bucurie de viaţă (ce culori frumoase!).

Soarele se apropie de apus. E momentul să luăm „autobuzul 41” către Veneţia. Şi dacă abonamentul încă mai e valabil, ce mod mai frumos de a încheia ziua decât o plimbare pe Grand Canal (canalul de-a lungul căruia curge istoria Republicii Veneţiene). Cu transportul în comun, evident. Mai exact cu autobuzul 1…
Ah, să nu uit! Am văzut ambulanţele veneţiene! Aţi ghicit, sunt nişte bărci cu motor. Cu tot ce trebuie: culoarea specifică ambulanţelor italiene, crucea roşie, cabină pentru transportul răniţilor. Dar bărci. Frumos oraş!

Anunțuri

2 gânduri despre „Veneţia – ziua 3

  1. Hihih, am fost la Venetia cam in aceeasi perioada ca tine. Eu am ajuns luni si-am plecat vineri (tocmai bine cat sa nu prind inghesuiala, din cate am citit intr-un alt post de-al tau). Si chiar aceeasi calatorie spre insule, cu isteata alegere a abonamentului de 12 ore 🙂 Em am mers mai departe si spre Torcello, unde nu e mare lucru de vazut, mai ales pe asa vreme urata. Deci ai facut alegerea buna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s