Am vizitat

Veneţia – ziua 4

Sâmbătă + Veneţia + Carnaval = 10 minute. 10 minute pentru a trece Podul Suspinelor. Adică 10 minute pentru a avansa 10 metri…
E nevoie de multă răbdare pentru a vizita Veneţia într-o sâmbătă de Carnaval. Cred că aşa arăta zona turnului din Babel după încurcarea limbilor. Dar odată învinsă frustrarea că nu prea poţi să te mişti, poţi aprecia frumuseţea acestui talmeş-balmeş. Costume de toate formele şi culorile, turişti ce fotografiază utilizînd de la telefoane mobile până la obiective de dimensiuni uriaşe, cozi imense la intrările principalelor muzee, vânzători ambulanţi mutîndu-şi tarabele cu tot felul de obiecte „de sezon”, spectacole dedicate Carnavalului, ghizi care încearcă să se facă auziţi de grupuleţe „lor” – cam aşa arată Piaţa San Marco intr-o sâmbătă de Carnaval.
Am avut parte şi de un „bonus”. Deşi nu mai plouă de mai bine de 48 de ore, mare parte din Piaţa San Marco era inundată la orele dimineţii! Dar organizatorii sunt pregătiţi pentru orice! Turiştii pot cumpăra un fel de cizme de plastic, mai degrabă nişte pungi impermeabile ce se leagă sub genunchi. Bucuria unei fetiţe care, astfel echipată, alerga prin apa de 20 cm. Spre disperarea părinţilor.

În acest condiţii am ales vizita la Muzeul Correr şi la Muzeul de Arheologie. Cele două, aflate în aceeaşi clădire, prezintă istoria locurilor de la Imperiul Roman până la destrămarea Republicii Veneţiene. Este inclusă şi o istorie a artei veneţiene. Sincer, muzeele nu sunt cine ştie ce. Cel puţin în ceea ce priveşte arta. Lucrările mai de seamă sunt expuse în muzee mai renumite, aici au rămas picturile şi sculpturile unor artişti mai… modeşti. La un moment dat, un portret mi-a atras atenţia. Din păcate autorul era necunoscut…

Am revenit în Piaţa San Marco şi am constatat că apa scăzuse mult. Ceea ce a eliberat accesul la Turnul cu Clopot (Campanile), cel mai înalt loc de unde poţi vedea Veneţia. Şi se merită, panorama e încântătoare.

Din nou în San Marco, în „centrul carnavalului”. Unde spectacolele se succed non stop. Tocmai treceau nişte insecte uriaşe. O lăcustă, o albină, un păianjen. Toate imense, manevrate printr-un fel de maşină de lemn de 5-6 „păpuşari”. Interesant. Deşi îmi pare ciudat să defileze nişte insecte imense. Oricum, apa a dispărut, piaţa e plină.

Părăsim San Marco pentru a vizita superba biserică Santa Maria della Salute. Ajungem greu, străzile sunt sufocate de turişti, poliţiştii locali încearcă să menţină o oarecare ordine. Am impresia că, peste tot, poliţiştii mai mult încurcă. Dar se poate să nu fiu obiectiv :D.
Revenind, biserica a fost construită în cinstea Fecioarei Maria cu ocazia stingerii unei epidemii de ciumă, ca mulţumire că peste 2 treimi din veneţieni au supravieţuit. Un procentaj bun în vremurile acelea la un oraş atât de înghesuit. În interiorul bisericii se pot admira sculpturi extraordinare cu regi şi profeţi din Israel precum şi superbe picturi creştine (de remarcat opera lui Tizian – „Pogorârea Duhului Sfânt”).

Apoi iarăşi în labirintul veneţian înspre San Marco. Unde spectacolul continuă atât pe scena special amenajată cât şi în toată zona. Orice pare bun pentru Carnaval. De la defilarea costumelor până la dansuri cu torţe. Pe la ora 22 spectacolele „oficiale” se opresc. Rămâne o mare de confetti pe jos, restaurante şi baruri pline precum şi grupuri de tineri care-şi strigă pe străzi bucuria de a fi participat la acest carnaval.

Carnavalul continuă şi săptămâna următoare. Dar pentru noi, mâine e drumul spre aeroport şi apoi spre casă. Şi o încheiere a acestui şir de articole din frumoasa Veneţie. Sper că nu v-am plictisit prea tare 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre „Veneţia – ziua 4

  1. Nu ne-ai plictisit deloc….era frumos daca ne povesteai si saptamana viitoare ce se intampla la carnaval 😀 Asteptam pozele:P….Va asteptam cu drag acasa, drum bun va dorim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s