Gânduri despre lume

Adio, omule singur!

Ieri a murit Alexandru Drăghici.
Probabil că nu l-aţi cunoscut. Nici eu nu am ajuns să-l cunosc. Alex era un suporter al UTA din Bucureşti. Un mare suporter al UTA. A ajutat enorm atât clubul cât şi Suporter Club UTA.
În urma lui au rămas o soţie şi o fiică de 17 ani.
Alex a murit ieri, în Germania, departe de ţară, de familie şi de … UTA.

Alex s-a sinucis.

Alex a avut o firmă de construcţii în Bucureşti. I-a mers bine. Cel puţin până când niciun contract nu s-a mai dat dacă nu aveai sprijin politic. A trebuit să concedieze 100 de angajaţi. Casa, maşina… toate ipotecate.
A plecat in Germania şi şi-a deschis acolo o firmă. Nişte români i-au furat un utilaj de 20.000 Euro. A reuşit să contracteze o lucrare. A terminat-o şi a aşteptat fericit să-şi primească banii cu care să mai plătească din datorii. Beneficiarul i-a spus senin că nu-l plăteşte. Când s-a hotărât ce sa facă în această situaţie, Alex era la etajul 8…

De ce se sinucid oamenii? De ce?
Toţi trecem prin momente mai mult sau mai puţin grele în viaţă. Mulţi ajung să simtă cum durerea, disperarea şi teama explodează în mintea şi în inima lor. Cum tot trecutul, prezentul şi viitorul lor se face ţăndări într-o clipa. Şi atunci?
Ce facem când ni se întâmplă asta?

Să ne uităm în oglindă. Sau într-un ochi de apă. Să vedem că… trăim. Şi să spunem în noi, odata, de doua ori, de o mie de ori „sunt fericit şi recunoscător că trăiesc”…

Sinuciderea este refugiul omului singur. Atât de singur încât s-a depărtat chiar şi de el însuşi.

Nu te judec, Alex. Doar sper că toţi care te-au cunoscut cât şi cei care-ţi cunosc povestea să înveţe. Să nu facă niciunul ca tine.
Şi sper ca familia ta să reuşească treacă peste durerea ce sigur o simt.

Adio, omule singur!

Anunțuri

2 gânduri despre „Adio, omule singur!

  1. Cei ce se sinucid din cauza banilor mi se par lasi. Dar omul asta a avut chiar foarte multe de suferit din cauza banilor. E greu sa judeci un om pentru un gest ca acesta avand in vedere tepele ce si le-a luat. Dar multi ajung in aceasta stare fiind inconstienti de ceea ce fac. Se imprumuta, se imprumuta pana ce isi pun capat zilelor.

    Da, banii sunt un rau necesar. Cateodata parca nu mai sunt necesari…

    1. Nu ştiu în ce măsură se poate vorbi de laşitate.
      Problemele apar când un lucru (în acest caz banii) devin, pe nesimţite, extrem de importanţi în viaţa noastră. Mai exact când ajung pe primul loc. Cu ce venim pe această lume? Cu nimic. Goi. Atunci de ce lăsăm ca lucrurile să pună stăpânire pe noi?
      Nu, nu cred că e vorba de laşitate. Sunt oameni care, din păcate, s-au pierdut pe ei înşişi în goană după vânt…

      Şi ai dreptate, nu trebuie să-i judecăm. Dar e bine să ne uităm la noi… nu cumva şi în noi sunt lucruri care încep să ne acapareze?
      Nu putem să mai facem nimic pentru ei. Dar putem să facem pentru noi şi pentru cei dragi nouă. Măcar atâta lucru le datorăm lor, cei după care ne pare rău.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s