Gânduri despre lume

Despre distanţă

M-am uitat în zare
Şi am văzut ceva mişcându-se
M-am apropiat
Era un animal
M-am apropiat şi mai mult
Iată că, de fapt, era un om
Am ajuns chiar lângă
Era fratele meu

Acesta e un proverb. Nici nu mai ştiu din ce ţară. Nu contează.
Ce contează este distanţa. De la care privim lucrurile. Despre asta ne spune acest proverb.
Despre faptul că de la distanţă, chiar şi fiinţele cele mai apropiate ne aduc cu nişte mişcări vagi, neimportante.
Dar şi despre faptul că orice fiinţă de care ne apropiem suficient de mult ne devine apropiată.

Până la urmă acest proverb şi acest articol nu vorbesc despre distanţă. Nu despre distanţa măsurată in metri, hectometri, kilometri sau ani lumina. Ci despre distanţa ce o punem între noi şi ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Noi o punem…

Adesea suntem aşa de apropiaţi de câinele nostru iar cerşetorul de la colţ e o „mişcare undeva în depărtare”.
Ne mângâiem pisica şi lăsăm orfelinatele sau casele de bătrâni să devină nişte vagi umbre mişcându-se abia perceptibil la periferia percepţiei noastre.
Păşim prin lume tot mai spectatori.
Prin oraş chiar, nu prin lume.
Pe stada noastrră, nu prin oraş.
Prin casa noastră.
Tot mai spectatori.

Ne depărtăm de fraţii noştri pentru că adesea suferă şi nu ne place suferinţa. Pentru că uneori au nevoie de ajutor şi noi avem, nu-i aşa?, atâtea probleme ale noastre.
Dacă ne-am depărtat suficient cât sa mai vedem doar un animal e în regulă. Dacă totuşi constatăm ca şi suferinţa animalelor ne deranjează, ne mai depărtăm oleacă. O mişcare la orizont nu poate fi în suferinţă, nu? Super! Acuma ne e bine!

Ce ne lipseşte ca să ne apropiem în loc să fugim?
Curajul?
Inima?
Altruismul?
Educaţia?

Nu, nu e vorba de distanţa măsurată în kilometri. E vorba de distanţa pe care noi o ALEGEM. O alegem să o punem între noi şi alţii.
Distanţa care face diferenţa între solidaritate şi dezbinare.
Distanţa care face diferenţa între un zâmbet sincer şi o poză artificială, între o mână întinsă şi un pumn strâns, între milă şi răutate, între dragoste şi indiferenţă.
Distanţa pe care alegem să o punem inclusiv între noi şi cei de lângă noi.

Ce alegem?
Ne apropiem sau rămânem la distanţă?

Anunțuri

4 gânduri despre „Despre distanţă

  1. cred ca ceea ce ne lipseste e echilibrul acceptarea binelui si mai ales a raului in egala masura. dorind numai bine si uitam ca totul pe lumea asta e format din 2 parti antagonice care trebuie cunoscute in egala masura pentru a putea fi controlate. btw bine c-ai schimbat poza aia (asa mai merge), te-am pacalit cu adminu ca nu stiam cum sa teconving altfel. sry ;))

    1. Eu cred că problema principală este că acceptăm foarte ușor răul și foarte greu binele.
      Și că tot timpul suntem păcăliți că ar trebui să cunoaștem și să acceptăm răul, tot timpul se vorbește doar de rău.
      Curios, sunt atât de puțini cei care ne învață binele…
      Mai ales că faimosul rău e doar … absența binelui.

      De mult îmi propusesem să schimb poza. Și nu cred că cineva de la wordpress mi-ar suspenda contul pentru o poză. Dar da, aveam nevoie de un imbold să fac schimbarea . Mulțumesc 🙂

  2. inteleg ce spui dar ma refeream ca nu acceptam raul cand suntem in situatia de a ne pune curajul la incercare pentru a realiza ceva bine. cum spui si tu in articol daca nu privim cu atentie si calm lucrurile le percepem distorsionat. si asta nu ar fi o problema daca am avea curajul sa studiem mai atent situatia pentru ca orice se poate rezolva. dimpotriva la cel mai mic semn de incertitudine ne indepartam cuprinsi de frica sau deznadejde. daca intelegi, ma refeream la raul aparent, si la faptul ca nu avem curajul sa ne apropiem cand vedem „animalul”. prin urmare ajungem sa cream noi insine raul incercand sa fugim de ceva ce exista doar in mintea noastra. si ideea cu care am inceput a fost ca daca reusim sa ne stapanim echilibrul adica sa fim capabil sa nu fugim atunci cand vedem lucruri rele (adica sa acceptam raul asa cum acceptam in restul timpului binele de ex cum ai spus si tu fratii care sufera), vom ajunge sa controlam situatia.
    ce mult am scris, sper ca acum imi intelegi ideea :)).

    1. Cred că înţeleg 🙂
      Da, frica, nejustificată, ne împiedică adesea să ne apropiem de oameni şi evenimente. Ba chiar ne îndepărtează.

      Teama e una din marile noastre probleme. Ar mai fi lăcomia şi orgoliul. Dar despre astea poate in alt post 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s