Am vizitat

Tenerife – concediul „oaaaa” (I)

Când eram mic, orice lucru nou, interesant, spectaculos, deosebit pe care-l vedeam se lăsa cu un sincer „oaaaaa”. Nu „uau” (sau mai moderul „wow”) ci simplu „oaaaa”. Se poate deduce de aici ca, in aceste momente, rămâneam cu gura căscată :).
Ai mei au lucrat foarte mult să ma dezveţe de acest obicei prost (cel puţin după părerea lor). Şi au reuşit la un moment dat…

Doar că…
Doar că, peste mulţi ani, am ajuns în Tenerife. Şi am fost surprins să-mi reamintesc acel „oaaaaaa”!
Şi nu odată. Mi s-a întâmplat şi pe sălbatica insulă Gomera, şi pe şoseaua pe marginea prăpastiei lângă satul Masca şi…

Dar să nu mă grăbesc ci s-o iau cu începutul….
Am plecat la sfârşit de septembrie spre un concediu de o săptămână în Tenerife. În căutarea unui loc cât mai apropiat geografic unde să fie soare şi căldură. Ironia sorţii este că după 4 zile în Tenerife, abia am contabilizat o jumătate de zi de plajă. Dar iarăşi avansez prea repede…

Insulele Canare sunt situate în Oceanul Atlantic, undeva mai jos decât Marocul. Clima este călduroasă tot timpul anului iar soarele arde ca la… tropice. Insulele aparţin de Spania, pot deci fi vizitate de noi „doar cu buletinul”.
Rezervarea am făcut-o (cum altfel?) prin CM Travel la hotelul Noelia Sur din staţiunea Playa de Las Americas.

Tenerife este cea mai mare şi mai cunoscută dintre insulele canare. Este o insulă vulcanică dominată în centrul ei de masivul Teide, un vulcan care, printre altele este cel mai înalt munte din… Spania.
Prima impresie nu a fost deosebită: Un aeroport micuţ, reprezentanţii companiilor de turism aşteptându-şi clienţii pentru transferul la hoteluri, o capitală cu un puternic iz european pe care am părăsit-o pe o autostradă la fel de „banala”: 3 benzi, asfalt lin de parcă ar fi fost turnat de o săptămână şi circulaţie vioaie.

Drumul chiar m-a descurajat la început: peisaj foarte arid şi multe zone în care se lucrează. Da, era soare şi cald dar parcă nu asta căutam…
Dar, după o oră totul s-a schimbat!
Ieşire de pe autostradă pe direcţia Playa de Las Americas şi… oaaaaa! Străzi largi, hoteluri superbe, palmieri peste tot, monumente şi clădiri strălucitoare, localuri pline de turişti… vorba aia, ca în filme!

Hotelul impunător, atât intrarea cât şi holul. Procedurile de cazare încheiate rapid. Camera imensă cu un frumos balcon spre piscină. Surpriză! Pe masă un coş de fructe şi o sticlă de şampanie!
Am mers încurcat la recepţie. O scurtă discuţie m-a lămurit că într-un hotel de asemenea dimensiuni se mai fac şi încurcături. Dar cum a fost greşeala lor, au lăsat fructele şi şampania 🙂

Masa de seară mi-a confirmat că urmează o săptămână de chin: bufet suedez cu zeci de feluri de entre-uri, feluri principale şi deserturi.
Printre care, lovitura de graţie (pentru mine): 4 feluri de îngheţată! La liber!
Ofofofof, iar trebuie să fac o cură de slăbire la întoarcere!

Detalii despre primele zile din Tenerife urmează să postez în zilele următoare.
Vă dezvălui un singur lucr de pe acum: dacă mergeţi în Tenerife, faceţi cumva şi staţi cel puţin 10 zile!

Pe curând!

Anunțuri

5 gânduri despre „Tenerife – concediul „oaaaa” (I)

    1. :)) şi eu care credeam ca „suedez” e cuvântul care te deranjează 🙂
      Sincer habar n-am. Nici de ce e bufet şi cu atât mai puţin de ce e suedez. Dar sigur e ceva cu nordicii ăştia… acum 2 zile am aflat că prima cursă regulată (de vapor) între insulele canare (între Gomera şi tenerife mai exact) a fost „implementată” de compania Fred Olsen. Care Olsen nu e spaniol…

  1. ¡Bellas de España – Isla Gomera!

    ¡Gracias por la rapidez con la que redactó la segunda parte de tu vacaciones!

    ¡Vazand pozele si citind parca eram prezent acolo! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s