Politică

Criza la români – reducerea indemnizaţiei pentru mame, un genocid!

Deci Guvernul României a decis, prin ordonanţă de urgenţă, reducerea duratei de acordare a indemnizaţiei pentru mame de la 2 ani la un an. Motivul este, cum altfel?, faimoasa criză economică şi, implicit, imposibilitatea de a se mai acoperi această „cheltuială” din bugetul de stat.

Totul pare limpede şi logic dar numai la o privire extrem, extrem de superficială.
Pentru că, odată dat la o parte anunţul sec, vedem rânjind, iarăşi, incompetenţa, dezinteresul, superficialitatea, heirupismul şi ceilalţi cunoscuţi prieteni din politica românească.

Deci să vedem…

1.) Ce se urmăreşte prin această măsură?
Reducerea cheltuielilor bugetare, desigur. Dar… cu cât? Ce economie preconizează guvernul să obţină prin această măsură? Cum se încadrează această măsură în programul de măsuri anti-criză al Guvernului (chiar! care e programul acela??? ce alte măsuri mai urmează???)? Car sunt condiţiile bugetare ce ar putea determina revenirea la 2 ani?
Mai sunt şi alte motive pentru această măsură? Am adăugat această întrebare pentru că se vorbeşte despre riscul deprofesionalizării şi despre cum această măsură ar rezolva şi această gravă problemă
Nu, nu e clar ce se urmăreşte…

2.) Care sunt riscurile acestei măsuri şi care sunt acţiunile guvernului pentru a preveni apariţia acestor lucruri?
Aici e şi mai mare ceaţa. Deşi este evident că natalitatea în România este scăzută şi procesul acesta continuă, deşi această decizie aduce în mod evident riscul unei scăderi şi mai accentuate a natalităţii, asumarea acestui risc şi măsurile de prevenire lipsesc cu desăvârşire!
Se vorbeşte, e drept, despre intenţi de a pregăti „un program coerent despre creşe”. Rahat, scuzaţi-mi expresia! Declaraţii de genul „vom pregăti un program coerent pe subiectul X” venind din partea actualului guvern are aceeaşi credibilitate ca şi întâlnirea în 2011 cu o civilizaţie extraterestră!
Nu, riscurile nu sunt luate în seamă…

3.) Cât efort s-a depus pentru pregătirea aceastei decizii?
Pot să spun că m-am gândit la acest subiect 2-3 ore. Mai adaug şi faptul că, întâmplător, am mai auzit lucruri despre cume este tratată protecţia socială a tinerelor mame în alte ţări. Cu alte cuvinte, pregătirea mea în domeniu este precară.
Cu toate acestea, dacă scopul este reducerea cheltuielilor şi reducerea deprofesionalizării, eu aş fi pus în această măsură:
– menţinerea duratei indemnizaţiei la 2 ani
– reducerea la jumătate a indeminzaţiei în al doilea an
– modificarea codului muncii: mamele care se întorc la locul de muncă au posibilitatea unui program de lucru redus la 30 de ore pe săptămână din momentul întoarcerii şi până la împlinirea celor 2 ani (de negociat cu patronatul cuantumul salarial în aceată perioadă)
– utilizarea unui părţi din economiile obţinute prin această măsură pentru un program de susţinere – protecţie a tinerelor mame, program ale cărui puncte principale trebuie declarate ÎNAINTE de aplicarea măsurii
– declararea unei strategii pe termen lung pentru acest subiect. Astfel, dacă se urmăreşte în final reducerea perioadei la un an, acest lucru trebuie anunţat şi condiţionat de implementarea programului de la punctul precedent
Nu, această măsură nu se vădeşte deloc a fi fost pregătită …

E trist!
Încă odată, ne trezim în faţa unei măsuri luate „pe genunchi” doar din dorinţa de a arăta că „facem ceva”. De altfel, modul în care s-a luat această decizie confirmă acest lucru: Preşedintele opreşte o discuţie a liderilor coaliţiei şi obligă guvernul să ia o decizie gravă prin ordonanţă de urgenţă! Curat gândit!
E trist!
Asistăm la nouă măsura cu efecte grave pentru poporul român. În lipsa unor modificări structurale ale acestei măsuri (negocierea unui acord cu patronatele, definirea şi bugetarea unui program de susţinere a tinerelor mame) această măsură o pot trece fără ezitare la GENOCID! Pentru că o măsură ce poate afecta negativ natalitatea în România de azi (cu o populaţie într-un periculos proces de îmbătrânire) este, fără exagerare, un genocid împotriva acestui popor.
E trist!
E trist pentru că reacţia societăţii civile va fi slabă, firavă şi plictisită. Ca şi ce a mai rămas din societatea civilă românească…
Domnul să ne păzească!

Anunțuri

6 gânduri despre „Criza la români – reducerea indemnizaţiei pentru mame, un genocid!

  1. Aceasta se poate numi pe drept genocid impotriva propriului popor!
    Demografia Europei este catastrofala de cateva zeci de ani iar experienta arata ca fara migratia altor populatii catre Europa este imposibil ca demografia de pe acest continent sa evolueze acceptabil! In plus, statele dezvoltate din vest au beneficiat de valuri de europeni dinspre est pe cand tarile din Europa de Est au ramas cu un deficit major de populatie. Cei care vin dinspre Rusia, Ucraina, Turcia, Armenia, tarile arabe sau China si India sunt inca in numar insuficient pentru a restabili echilibrul demografic, deoarece tarile din Europa de Est nu au atins un nivel satisfacator de bunastare si dezvoltare.

    De aceea, orice recomandare sau aliniere cu politica europeana in domeniu mi se pare o aberatie!
    Orice ban cheltuit in acest domeniu este o investitie pe termen lung in viitorul acestei natiuni si este normal ca demografia sa figureze in strategia de aparare nationala si sa fie sustinuta ca atare!
    Din punctul meu de vedere, exista trei piloni fundamentali la care o tara nu are dreptul sa faca rabat daca vrea sa continue sa existe: cresterea demografica, sanatatea si invatamantul ! In cazul Romaniei mai putem adauga inca 2, profund legati de istoria noastra: biserica si armata. Orice atingere adusa unuia dintre ei poate genera aberatii ce vor fi greu de remediat si care, prin efect de dominou, pot duce la stergerea noastra de pe harta lumii.

    Iata si o scurta analiza care arata ca totusi nu exista o legatura directa intre indemnizatii si evolutia natalitatii ci mai degraba o legatura cu prosperitatea populatiei:

    „85% din venituri n-au adus „baby boom”
    Aşa s-a întâmplat în 2004 şi în 2005, când economia a înregistrat cele mai mari creşteri. În 2005 s-a produs un adevărat boom la creditele pentru automobile şi apartamente, graţie creşterilor salariale din privat şi previziunilor foarte optimiste. Astfel, în 2004 s-au născut cu aproape 4.000 mai mulţi copii decât în 2003, iar în 2005, cu circa 5.000 mai mulţi decât în 2004.

    Următoarea creştere importantă a natalităţii a avut loc în 2008 (cu peste 7.000 mai mulţi copii decât în 2007), când indemnizaţia a fost plafonată la 600 de lei şi le-a dezavantajat pe femeile care câştigau bine. De la 1 ianuarie 2009, indemnizaţia se calculează ca 85% din toate veniturile salariale ale mamei. Cu toate acestea, anul trecut s-au născut cu doar 700 mai mulţi copii decât în 2008, iar trendul pentru acest an se anunţă negativ: pe primele trei luni s-au născut 51.793.

    Profesorul universitar Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice, crede că indemnizaţia pentru copii de 85% din totalul veniturilor salariale a avut o influenţă însemnată în cazul femeilor cu studii postliceale şi superioare, precum şi în rândul femeilor singure sau divorţate.

    Cei mai mulţi părinţi spun că reducerea indemnizaţiei îi va aduce în imposibilitatea de a-şi creşte şi hrăni copiii. „Dorim să împiedicăm Guvernul să ia măsura de reducere a indemnizaţiei copiilor noştri. Este o decizie care lezează drepturile copilului şi care încalcă principiile Constituţiei. Această indemnizaţie nu e o facilitate, ci un drept al pruncilor noştri”, ne-a mărturisit Simona Brylynskei, una dintre iniţiatoarele protestului de la Sibiu. Cristina Nica, Dragoş Popescu

    Evoluţia indemnizaţiei

    1 ian. 1998: se introduce pentru prima oară indemnizaţia pentru creşterea până la doi ani a copilului, care se calculează ca 85% din media salariului de bază pe ultimele şase luni. În cazul mamelor care au cotizat la bugetul asigurărilor sociale din agricultură, ajutorul este de 80%.

    1 aprilie 2001: 85% din media salariului din ultimele 10 luni.

    1 ian. 2004: 85% din salariul mediu brut pe economie. Valoarea: puţin peste 600 de lei.

    1 ian. 2006: 800 de lei.

    1 ian. 2007: cei 800 de lei se împart în două: alocaţia pentru copii mai mici de doi ani (200 de lei) şi indemnizaţia pentru creşterea copilului (600 de lei).

    1 ian. 2009: indemnizaţia se calculează ca 85% din media veniturilor ultimelor 12 luni de activitate, dar este minimum 600 de lei şi maximum 4.000 de lei.”

    Suntem datori sa constientizam ca evolutia actuala a natalitatii ar putea avea un impact negativ si asupra viitorului nostru, riscul fiind acela ca noi sa fim generatia care va plati la sfarsitul vietii cu varf si indesat inexistenta unei paturi active de populatie care sa se ocupe de noi, pe scurt vom muri singuri!

    Inchei cu o lista de masuri ce imi pare potrivita pentru situatia Romaniei, masuri ce pot fi adaugate deja la punctele propuse de tine si cu care sunt 100% de acord:

    1. Sprijinirea cresterii populatiei prin ajutor financiar crescator pentru fiecare copil in plus din familie (eventual scutire de impozit pe venitul familiei pentru anii nasterilor si un bonus financiar semnificativ in alocatie pentru al 3-lea si al 4-lea copil), prin propaganda la nivelul statului si legislatie adecvata.
    2. Alocatia mamelor in perioada concediului de maternitate trebuie stabilita la 80% din venitul salarial anterior perioadei de maternitate si minim 150% din salariul minim.
    3. Sprijinirea programului national de combatere a sterilitatii precum si investitii in cercetarea medicala in acest domeniu.
    4. Infiintarea mai multor adaposturi/centre maternale pentru a sprijini mamele cu venituri reduse.
    5. Cresterea numarului de crese si gradinite de stat precum si introducerea unui pachet legislativ de sprijin fiscal a creselor si gradinitelor private
    6. Legea avortului trebuie usor ajustata in favoarea natalitatii fara insa a aduce atingeri drepturilor si sanatatii persoanelor de sex feminin. Obiectivul ar fi atingerea unei natalitati de 20% si atingerea unei populatii in actualele frontiere ale Romaniei de aproximativ 28 milioane in decurs de 15-20 ani . Teza potrivit careia cresterea populatiei este nociva pentru nivelul de trai este complet falsa deoarece in acest moment densitatea de populatie in Romania este de aproximativ 94 loc/km2, in Anglia este de 244loc/km2 iar in Israel este chiar de 350loc/km2. Anglia, cu o suprafata asemanatoare cu a Romaniei, are o populatie de 60 de milioane
    7. Sprijinirea programului mamelor purtatoare, program complementar al celui de combatere a sterilitatii
    8. Prima consistenta (propunere – 500-1000 euro) pentru nou-nascuti cetateni romani. Simplificarea acordarii cetateniei pentru nou-nascuti, chiar daca parintii nu sunt cetateni romani – conditia ar fi ca nasterea sa aibe loc pe teritoriul romanesc iar parintii, in acest caz, se obliga sa fie rezidenti pentru un minim de 5 ani in Romania.
    9. Sprijinirea familiei la nivel de stat prin reducerea cu 5-10% a taxelor si impozitelor platite de cuplul intemeietor de familie.
    10. Constientizarea populatiei inca din perioada scolarizarii cu privire la responsabilitatile si valorile familiei.
    11. Controlul fluxului de imigranti catre Romania prin asocierea intre viza de sedere si acordarea de permis de munca. Elaborarea unei strategii demografice, de invatamant si de ocupare a locurilor de munca vis-a-vis de straini.
    12. Dezvoltarea sanatoasa a regiunii rurale ar fi unul dintre elementele necesare cresterii demografice, mediul urban generand dificultati de acomodare pentru familiile ce au mai mult de 2 copii.

    Apoi, cu privire la cetatenii romani ce au emigrat in alte tari – definirea unui “pachet” de intoarcere in tara, ce se poate inspira din cel polonez: scutire de taxe la repatrierea depozitelor bancare din alte tari catre bancile de stat romanesti, crearea unui birou online, 24h/24h specializat pentru procesarea la costuri simbolice a actelor necesare repatrierii; asistenta la gasirea de locuri de munca sau inscrieri in programe scolare a familiilor repatriatilor; cofinantarea de catre stat, la o dobanda de 4-5%, cu 50% a investitiilor acestor persoane in firme romanesti; facilitati de angajare; echivalarea studiilor si specializarilor din strainatate; facilitati fiscale pentru start-up-ul de firme (0 impozit/profit primii 2-4 ani, etc.); rambursarea/ esalonarea costurilor utilitatilor repatriatilor, in cazul construirii de noi imobile in tara.
    Putina lume este constienta ca aproape 13 milioane de romani locuiesc in afara granitelor actuale ale Romaniei, in timp ce in tara abia daca mai sunt 20 de milioane…

    Ma voi opri aici, pentru a lasa loc si altor pareri…

    1. Mulţumesc pentru datele statistice, ele sunt, cred, foarte expresive.
      Cat despre cei 3 piloni fundamentali, eu prefer să folosesc cuvântul „educaţie” mai degrabă decât învăţământ. Oricum, dintre ei, natalitatea rămăsese singurul pilon nealterat. Acum şi acest lucru e istorie…
      Astfel, pot spune că am depăşit momentul în care puteam vorbi de planuri de dezvoltare sau de redresare.
      Am atins, prin această lege, momentul în care unica preocupare rămâne SALVAREA poporului român.
      Iar ultima intervenţie a premierului cu precizarea celor 2 „pachete” este de-a dreptul tragică. Morga cu care Boc prezintă imbecilităţi pe post de programe de guvernare ar fi caraghioasă dacă nu ar fi de un tragism urlător la cer!

  2. Concediul pentru mame: ştie guvernul ce vrea?

    http://www.adevarul.ro/adevarul_europa/Concediul-mame-stie-guvernul-vrea_0_385761912.html
    Ovidiu Nahoi
    896 afişăriMarţi 7 dec 2010
    Foto: Shutterstock
    Multe mame preferă să muncească de-acasă când copiii sunt mici Prin reducerea concediului pentru mame, guvernul rezolvă o problemă de moment. Dar nota de plată va veni în anul electoral 2012.

    După zile întregi de bâjbâieli, abureli şi replici jenante, care mai curând au enervat opinia publică decât să o lămurească, preşedintele Băsescu a rezolvat problema insolubilă în stil propriu, tăind nodul gordian cu sabia. Soluţia: concediu plătit de un singur an, începând din 2011. Femeile care se află acum în concediu vor fi plătite după vechea lege, deci până la împlinirea de către copii a vârstei doi ani. Lovitură de maestru. „Frontul mamelor”, ce părea să zgâlţâie serios construcţia guvernamentală, a fost fisurat. Iar bugetul sufocat al statului primeşte o gură de aer.

    Acum, problema a fost, de bine, de rău, soluţionată. Dar ce se va întâmpla mai târziu?

    Cineva trebuie să aibă grijă de copii, atunci când mamele vor fi la slujbă – să nu ne imaginăm că se vor găsi prea mulţi angajatori care să le acorde mamelor programe de lucru reduse. Într-o societate în care principiul de bază e mai curând „mergi sau crăpi”, nu e bine să ne facem iluzii. Ar mai rămâne, desigur, soluţia tradiţională a bunicilor. Dar vârsta de pensionare tocmai a crescut. Pentru a mai îndulci pastila, guvernul condus de Emil Boc a promis un program de construcţie de creşe şi grădiniţe. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a prins provocarea politică şi a plusat, la rândul lui. Probabil viitoarea sa contracandidată, Elena Udrea, asemenea. Se pare că va ploua cu creşe.

    Dar cât de realiste sunt aceste promisiuni?

    Ştie, oare, guvernul care sunt necesităţile din diferite regiuni ale ţării? Ştie şi cât va costa un asemenea program? Dar Primăria Capitalei ştie? Probabil, nu. Dacă ar fi ştiut, ar fi ne-ar fi prezentat aceste cifre. Aşa se procedează, conform teoriei politicilor publice.

    Oricum, creşele şi grădiniţele trebuie să fie situate la parter, să beneficieze de spaţii verzi, locuri de joacă. Puţine dintre actualele locuri în care părinţii sunt nevoiţi să îşi lase copiii sunt conforme standardelor europene. Dar atunci când vorbim despre costuri, să nu ne gândim doar la construcţii. Un sistem bine pus la punct pentru îngrijirea şi educarea copiilor foarte mici are nevoie, mai ales, de personal calificat. Acesta trebuie selectat şi instruit. Şi apoi, plătit. Suficient de bine pentru a nu migra în instituţiile similare din Vest, aşa cum se întâmplă azi cu medicii.

    Oricât am vrea, copiii nu pot fi băgaţi în spitale dezafectate, renovate la repezeală, aşa cum îşi imaginează preşedintele Băsescu. Să-l înţelegem, totuşi. A vorbit politicianul cinic din el şi nu omul care a crescut doi copii.

    Suntem siguri că toate acestea vor costa mai puţin decât plata concediilor pentru mame, pe timp de doi ani?

    Întocmai ca în celelalte state membre ale Uniunii Europene, construcţia şi gestionarea creşelor şi grădiniţelor trebuie să fie treaba administraţiilor locale. Mai bine, decât să arunce banii pe artificii, malluri, petreceri cu lăutari şi aranjamente florale de milioane de euro. Ar mai putea fi şi reaba angajatorilor, împreună cu sindicatele. Dar aici, slabă speranţă.

    Şi, tot ca în ţările Uniunii Europene, părinţii ar trebui să plătească anumite contribuţii, în funcţie de venit. În multe ţări europene, acestea sunt deductibile fiscal. Condiţiile în care sunt ţinuţi copiii sunt excelente, atenţia care se acordă îngrijirii, hrănirii şi educaţiei lor, de asemenea la cotele cele mai înalte.

    Suntem capabili de aşa ceva? Sau ne vom întoarce la „căminul” de tip socialist, în care şoimii patriei erau ţinuţi în spaţii închise şi li se dădea să mănânce ceai cu pâine, lapte îndoit cu apă, salam prăjit sau chiftele de porc, din care jumătate din carne dispărea în sacoşele îngrijitoarelor, înlocuită fiind cu pâine?

    Desigur, o întreagă generaţie de „decreţei” a crescut astfel. Dar, oare, asta îşi doresc oamenii maturi de azi pentru copiii lor?

    Dar să revenim la situaţia creşelor şi grădiniţelor din Europa occidentală şi să vedem şi cealaltă faţă a monedei.

    Este adevărat că prioritate la înscrierea micuţilor în creşe au femeile care lucrează. Este adevărat că există servicii bine puse la punct de asistenţă maternală – asistentul poate chiar veni acasă să stea cu copilul bolnav, pentru ca mama să meargă la serviciu.

    Dar oricât de primitoare ar fi şi oricâte fonduri li se alocă, instituţiile publice tot nu fac faţă cererii. În multe oraşe mari din Franţa sau Belgia, de exemplu, viitoarelor mame li se recomandă să se înscrie pentru creşe încă din luna a treia … de sarcină. Se poate sta luni de zile pe listele de aşteptare. Există, desigur, varianta instituţiilor private. În Bruxelles, o creşă privată poate costa între 350 şi 600 de euro pe lună. Unele instituţii, exclusiviste, pot pretinde însă mult mai mult.

    Şi dacă după o jumătate de secol de stat social, cu subvenţii generoase, aceste ţări dezvoltate încă nu au creat un sistem care să-i mulţumească pe toţi, vom reuşi noi să construim unul cât decât satisfăcător, într-un an de zile, în plină criză?

    Are România capacitatea administrativă de a pune la punct un asemenea program ambiţios pentru copiii săi? România, care nu e capabilă să facă autostrăzi şi care construieşte săli de sport şi patinoare cu de câteva ori preţul faţă de vecinii unguri…

    Să ne imaginăm ce se va întâmpla în România, nu acum, nu în 2011, ci în 2012.

    Primii copii născuţi sub „noua lege” vor fi împlinit un an. Cea mai mare parte a mamelor, cele care nu-şi pot permite să stea acasă fără a fi plătite, se vor vedea nevoite să reia lucrul.

    Abia atunci, presiunea asupra creşelor – atâtea câte vor fi – va deveni enormă. Ca în atâtea alte situaţii, va intra în funcţie sistemul românesc de pile, intervenţii şi, foarte probabil, mită. Sectorul privat, care probabil intuieşte de pe acum că e rost de o bună afacere, va reacţiona. Şi, cum cererea va fi mai mare ca oferta, preţul va creşte. Atât în creşele private, cât şi pentru bone. Multe mame vor ajunge la concluzia că e mai bine, inclusiv pentru copil, să stea acasă fără niciun ban, decât să dea cea mai mare parte a câştigului pe creşă sau bonă.

    Abia atunci, înainte ca economia să simtă vreo creştere a productivităţii muncii, datorită întoarcerii timpurii a mamelor la lucru, frustrările se vor acumula, iar nemulţumirile a mii şi mii de familii vor izbucni.

    Şi cum anul 2012 e un an electoral, nemulţumirile se vor răsfrânge asupra guvernului, primarilor şi a „sistemului”, în general. Cine va câştiga din asta, la alegeri, nu e greu de intuit.

    O vorbă înţeleaptă spune că e bine să ai grijă ce-ţi doreşti, fiindcă s-ar putea să ţi se întâmple.

    Guvernul are acum ce şi-a dorit. Dar a ştiut, într-adevăr, ce vrea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s