Gânduri despre lume

Despre Japonia, între mit şi realitate

Premierul japonez Naoto Kan a declarat următoarele cu privire la situaţia creată în urma cutremurului din martie 2011 şi a tsunami-ului care l-a urmat:
„După al doilea război mondial am avut o creştere economică miraculoasă graţie eforturilor poporului japonez şi acesta a fost modul în care naţiunea japoneză a fost construită”.

Dar să reamintim situaţia Japoniei în data scrierii acestui articol, 18 martie 2011: Ca urmare a devastatorului cutremur (8,9 grade pe scara Richter) şi a valului tsunami care a urmat, au fost consemnate peste 6400 de decese iar peste 10.000 de persoane sunt date dispărute.
Mai mult decât aceste (foarte) triste cifre, situaţia este încă dramatică, mai ales ca urmare a problemelor de la centrala nucleară Fukushima. Unde există un risc mare pentru o catastrofă nucleară, poate mai mare decât cea de la Cernobîl.
Şi nu are rost să mai amintim de imensele pagube materiale, de atâtea şi atâtea distrugeri suferite.

Din start vreau să precizez că îmi pare rău, îmi pare extrem de rău pentru suferinţele poporului japonez. Regret fiecare pierdere şi transmit pe această cale condoleanţe famililor îndurerate.

Poate nu e momentul cel mai potrivit, poate pare o cruzime în aceste momente, dar declaraţia premierului japonez precum şi alte discuţii despre demnitatea, erosimul, hărnicia, disciplina, inteligenţa, spiritul de sacrificiu şi alte trăsături asociate japonezilor m-au făcut să mă întreb: Oare chiar aşa este? Cât este mit şi cât este realitate în ce se spune despre Japonia şi despre japonezi?

Dacă vorbim despre japonezi ne gândim la faimosul „Shogun”, ne gândim la codul samurailor, ne gândim la arte marţiale, la superbul joc de go, la temuţii kamikaze, la luptătorii de sumo, la sushi şi sake, la savanţi mici de înălţime şi roboţii lor, la benzi desenate, la muncitori ce refuză să-şi ia concediu, la calitatea Toyota…
Ne gândim la o grămadă de lucruri pozitive.
Da, ne gândim cu admiraţie cum japonezii au transformat o ţară distrusă în urma celui de-al doilea război mondial într-o mare putere economică şi industrială. Şi asta prin muncă, sacrificii, inteligenţă, perseverenţă şi disciplină.
Şi am convingerea că vor reuşi încă odată!

Dar aici, un gând nu-mi dă pace!
Este chiar aşa un mare merit să tot reconstruieşti?
Pentru că dacă reconstruieşti… înseamnă că vorbeşti de ceva ce a fost distrus?
Nu cumva admirăm prea mult capacitatea de reconstrucţie şi nu vedem cauzele distrugerilor???

Şi să revenim la al doilea război mondial. Şi la admirabila reconstrucţie a Japoniei. Dar să nu uităm ca Japonia a intrat în al doilea război mondial din proprie iniţiativă! Şi a intrat pentru a cuceri ţări şi popoare! Pentru a deveni mai mari, mai puternici, mai bogaţi!
Cât despre piloţii kamikaze… eu refuz să consider atitudinea lor ca fiind ceva pozitiv. Nu văd absolut nimic pozitiv în a te sinucide încercând să omori pe altcineva. Da, asemănarea cu mult mai huliţii extremişti musulmani este evidentă! Nimic eroic aici!

Dar să revenim la zilele noastre.
Şi să încep cu… Toyota!
Poate că mulţi nu ştiu că Porsche îşi datorează imensul succes actual celor de la Toyota! Dar a fost o perioadă când faimoasa firmă Porsche scotea nişte produse extrem de slabe calitativ. Iar firma era în pragul falimentului. A fost nevoie ca managerii nemţi să ceară ajutor de la Toyota. A urmat o perioadă de câteva luni când o echipă de japonezi au reorganizat procedurile de lucru şi de industrializare a Porsche Germania. Nu e de mirare că Toyota a dominat ani de-a rândul topurile calităţii în industria auto. Şi totuşi… şi totuşi în ultimii ani se constată un număr tot mai mare de probleme calitative la maşinile japoneze. Iar aceste probleme au apărut exact în perioada când Toyota ajunsese numărul unu mondial la vânzări. Să fi căzut japonezii în capcana lăcomiei?

Şi ajungem la situaţia disperată de azi de la centrala nucleară de la Fukushima. Dezastrul pândeşte acolo în fiecare clipă. Dar… era nevoie de a cea centrală nucleară? Desigur! Pentru că, fără energie… cum poţi susţine admirata creştere economică?
Dar… chiar a fost NECESARĂ această (senzaţională!) creştere economică???
Nu era suficient ca Japonia să fi fost pe locul 20 în lume? Sau 30?
Nu era suficient ca japonezii să fie cu 20% mai puţin bogaţi decât acuma? Dar cu 30%?
Nu era mai potrivit dacă la centrala de la Fukushima s-ar fi investit mai mult în securitate chiar cu preţul pierderii de eficienţă?

Nu era în regulă dacă, odată reconstruită ţara, japonezii s-ar fi gândit mai puţin la continuarea creşterii economice şi s-ar fi gândit mai mult la… viaţă?
Chiar e de admirat ca japonezii nu-şi iau concediu ca să nu piardă firma?
Nu cumva exagerează?

Nu cumva greşesc???

Nu cumva au japonezii o problema cu scara de valori?
O mare problemă?

Îmi pare rău s-o spun, dar eu zic că da.
Problema japonezilor nu e un cutremur, nu e un tsunami, nu e nici faptul că sunt oarecum izolaţi pe un grup de insule nu foarte ospitaliere din Pacific.
Problema lor nu e că îşi reconstruiesc cu abnegaţie ţara.
Ci că fac ce fac şi o tot distrug!

Să nu ne amăgim:
Eroismul nu e totuna cu fanatismul.
Ascultarea orbească nu e totuna cu disciplina.
Sinuciderea nu e totuna cu sacrificiul.

Persistenţa în greşeală e mult mai gravă decât greşeala însăşi…

Îmi doresc tare mult ca poporul japonez să treacă peste aceste probleme…
Domnul să-i ajute!

Anunțuri

8 gânduri despre „Despre Japonia, între mit şi realitate

  1. Hai ba Meissnere .. Go a fost inventat in China, nu Japonia, ar fi trebuit sa stii la cite ori ti-am tras-o; pilotii kamikaze atacau numai in razboi si numai obiective militare; suicide bombers musulmani omoara civili si pe timp de pace. Primii sint militari secunzii sint niste loseri brainwashed care cred ca ajung in rai si-o sa fie inconjurati de zeci de virgine.

    Dupa cum spui tu s-ar zice ca si-au meritat-o … Ca ce chestie? Ce-i rau ca muncesc ca nebunii si vor sa le creasca economia? Mai bine ar fi sa fure ca romanii? Sau sa nu produca nimic ca toate natiile musulmane. laudabil ca aveau centrale atomice decit sa consume din resursele planetei (de combustibil fosil, vreau sa zic). Din toate tarile de pe glob Japonia erau ultimii care sa merite asa ceva.

    1. Da’ nici n-am scris ca go o fost inventat in Japonia, iar nu citesti atent :P. Cat despre partidele noastre de go… in mod clar amintirile noastre difera… ca sa nu zic ca sunt opuse 🙂

      Revenind la articol, nimic din ce s-a intamplat in Japonia nu scuza hotia din Romania sau lenea din multe popoare. Aceste lucruri raman la fel de reprobabile si condamnabile.
      Dar tragicele evenimente din Japonia… oare chiar nu si-au meritat-o?
      Adica nu prea inteleg cum un popor care a trait Hiroshima si Nagasaki a fost de acord cu constructia de centrale nucleare. In loc sa investeasca imensele lor capacitati intelectuale in cercetarea si utilizarea surselor alternative de energie. Nu cumva au facut un compromis de dragul ambitiei de a ajunge primii???

      Cat despre uciderea militarilor respectiv civililor in timp de razboi sau pace… aici chiar nu vad nicio diferenta. Si soldatii ucisi si civilii ucisi au familii, au o viata a lor, au prieteni, au hobby-uri, au amintiri. Nu vad de ce soldatii in razboi si-ar pierde „calitatea” de oameni…

  2. Salut,
    Am citit articolul de fata la sugestia unei persoane apropiate. Dupa mine, problema pe care ai ridicat-o este intr-un fel absurda. Pentru ca daca nici japonezii nu se gandesc la viata, atunci nu stiu cine o face pe Pamantul asta.
    In Tokyo nu a cazut nicio cladire, desi sunt o puzderie de Zgarie-Nori..asta s-ar putea sa insemne k, asa cum sunt ei, kamikaze, japonezii s-au gandit pana la urma si la viata..exemplele pot continua la nesfarsit, de la masini, la trenurile japoneze, avioane, sau mai stiu eu ce..
    Asadar, eu zic ca trebuie sa-i privim cu telescopul, de jos, pe japonezi si pe langa sentimentul de admiratie sa ne cuprinda si o dorinta de a munci si a reconstrui..Si mi-as dori sa prind ziua (desi 100% nu o voi apuca) in care sa vad Romania amenintata cu o catastrofa cauzata de progresul tehnologic si nu o Romanie aflata in plina catastrofa, in care zilnic mor mii de oameni din cauza faptului ca nu exista spitale, strazi,etc..

    1. Multumesc pentru comentariu.

      Cand am scris articolul mi-am asumat riscul dezacordului multora, pentru ca poporul japonez este admirat de majoritatea oamenilor (inclusiv de mine!), mai ales pentru harnicia si abnegatia lor.

      Dar important e sa nu fiu inteles gresit: ce am scris nu inseamna a privi de sus sau de jos la japonezi. Si nici ca vreau sa anulez incredibilele lor realizari.
      Sau ca vreau sa scuz deplorabila stare din Romania de azi (de altfel, cred ca alte articole de pe acest blog sunt sugestive despre parerea mea relativ la acest subiect).

      Dar…
      Dar acest articol nu l-am scris pentru cei ce fug de munca, pentru cei ce fura. pentru cei ce mint. Nu. Ci pentru cei cinstiti, harnici, pentru cei ce vor sa ajute pe altii. Pentru cei „japonezi”. Sa stie ca toate aceste calitati pot avea si rezultate negative. Depinde in slujba a ce isi pun aceste calitati!
      Pentru ca o catastrofa este la fel de dezastruoasa indiferent ca e cauzata de progres tehnologic sau de hotie.

      Si mai ceva: nici privitul de sus, nici cel de jos spre alti oameni nu ne vor face mai buni…

  3. Privitul „de jos in sus” nu este o optiune..nu ne face mai buni nici mai rai. E pur si simplu realitatea concreta dintre romani si japonezi (din punctul de vedere al mentalitatii si al civilizatiei).
    Mai am totusi o intrebare: Daca undeva in Europa ar fi avut loc un asemenea cutremur, iar mii de blocuri s-ar fi prabusit, atunci ar trebui, conform ideii articolului tau, ca europenii si-au cam meritat-o, de ce le trebuiau atatea blocuri si asa de inalte?

    1. In ce priveste blocurile inalte: in Europa de dupa razboi ele au raspuns la anumite nevoi, de a oferi oamenilor spatii de cazare la un cost redus.
      In zilele noastre blocurile raman o solutie ca si spatiu de cazare la un pret redus dar raspund si la problema tot mai acuta a cresterii populatiei (si implicit a „micsorarii” spatiului – de altfel aceasta problema e mai acuta in Asia decat in Europa).

      Daca acum un cutremur ar zgudui Europa si blocurile inalte s-ar prabusi provocand un mare numar de victime… da, europenii ar avea partea lor de vina.
      Pentru ca, mai ales in Europa de Vest, vremurile stramtorarii de dupa al doilea razboi mondial au trecut de mult. Asa ca a fost suficient timp sa se ocupe si de partea de siguranta a vietii. Daca nu s-a facut… e condamnabil.

      Revenind la japonezi: ei stiu prea bine „pe ce stau”. Si nu de azi sau de ieri. Si atunci respect si admir cum rezista blocurile la curemur. Dar nu pot sa nu remarc cum o centrala nucleara nu a rezistat…
      Meritul in ceea ce priveste constructiile lor civile nu anuleaza modul in care au tratat constructiile industriale.
      Si nu cred ca este doar o exceptie. Multe s-ar putea scrie si despre „insula Mitsubishi”, nu?

  4. Rieslinge, tu zici:
    „Adica nu prea inteleg cum un popor care a trait
    Hiroshima si Nagasaki a fost de acord cu constructia
    de centrale nucleare. In loc sa investeasca imensele
    lor capacitati intelectuale in cercetarea si utilizarea
    surselor alternative de energie. Nu cumva au facut
    un compromis de dragul ambitiei de a ajunge
    primii???

    Pai of course ca au facut un compromis. Nu vei fi niciodata primul daca nu compromiti/sacrifici ceva. Deci da, au vrut sa fie primii – ceea ce dupa parerea mea e laudabil. Nu trebuie sa te legi de Hiroshima, ca aia a fost un atac intentionat, si nu are de ce sa fie considerat ca lesson learned de catre japonezi.

    Ceea ce sa poate totusi reprosa cuiva – dar nu japonezilor ca natie, si nici sistemului lor – e ca centrala fukushima a fost copiata exact dupa o centrala americana din anii 70 fara sa se tina seama pericolul seismic e cu totul altul. Aici sint de vina aia care au aprobat planurile.

    „Sursele alternative de energie” – you must be joking. Pai la nivelul tehnologic de azi (2011) energia alternativa (fotovoltaica, termosolara, eoliana) nu ar acoperi nici 5% din nevoile unei tari, restul e inca generata conventional. Sa nu mai vorbim de cum era in anii 70.

    Si finally – kamikaze pilots: pai aici ai deviat. Nu era vorba de gestul de a omori (si ca ala omoritu avea familie, etc); era vorba de a omori prin sinucidere. Dar fiindca ai adus vorba: yes, ca soldat sa omori un alt soldat in lupta ESTE legitim. Sa omori civili nu este. Asa ca nu-i totuna kamikaze cu suicide bomber.

    1. Aia care au aprobat planurile erau, pana la urma, japonezi pusi de alti japonezi sa aprobe planuri.
      Si eu nici macar nu-i consider pe aia cei mai vinovati. Dar ce te faci cu toti anii scursi de atunci? 40? Nu e suficient ca sa refaci planurile? Sau sa inchizi centrala aia nenorocita? Cu costurile aferente bineinteles…

      40 de ani! Iti dai seama unde eram acum daca guvernul japonez investea serios in energii alternative in acesti 40 de ani? Uita-te la realizarile lor din alte domenii! De ce nu si-au orientat mai multe eforturi in directia asta?
      Sincer, sper s-o faca de acum – va fi un castig pentru toti!

      Cat despre legitimitatea uciderii in razboaie – asta-i propaganda americana. In functie de hainele ce le porti este OK sa fii omorat sau nu??? Adica daca ai haine de soldat e corect sa fii impuscat. Mai putin daca ai uniforma din aia albastra de ONU – ca atunci esti „piua”???
      Aiurea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s