Am vizitat

Hi man! Impresii din „ţara tuturor posibilităţilor”

Sunt aici, în SUA, de aproape 2 săptămâni. Ruşine mie că nu am apucat să scriu nimic până acum. Parcă timpul se scurge aici mai iute…

Dar să o iau de la început. Am ajuns deci pe aeroportul internaţional Dulles din Washington. Nu era nici 3 după amiaza şi mă gândeam deja ce să fac şi ce să vizitez în orele ce-mi rămăsesera.

Plan greşit … pentru că nu am ţinut cont de 2 elemente.
Primul ar fi laborioasa procedură de „immigration”. De control al intrării în ţară adică. Toţi pasagerii de la toate zborurile sunt îndreptaţi spre aceeaşi încăpere unde se face controlul paşapoartelor. Şi al amprentelor. Şi al retinei. Şi întrebări legate de ce urmează să facă fiecare pe durata sejurului. Doar din avionul cu care am ajuns eu au mers acolo 300 de oameni. Dar sunt multe zboruri la început de după amiază…
Aşa că am stat la o coadă de peste 1000 de persoane. Şi am stat, şi am stat. E tare important în viaţă să ai răbdare… Aici nici nu prea poţi altfel, dacă vrei să intri în SUA… În final am ajuns la un ghişeu. Dau paşaportul şi formularul alb de imigrare completat cu grijă. Sunt somnoros, nu am prea dormit pe avion şi „la noi” e aproape miezul nopţii. Pun apoi degetele pe zona de verificare a amprentelor. Întâi degetul cel mare, apoi celelalte 4 deodată. Apoi cealaltă mână. Mă uit apoi la o camera specială care-mi scanează retina. Se pare că sunt în regulă! Dar stai, că mai trebuie să explic şi ce am de gând să fac pe aici. Cel de la ghişeu nu are cum să cunoască toate domeniile de afaceri. Dar de Lucent şi de Verizon Wireless tot a auzit. Încerc să folosesc expresii cheie gen „technical expertise”. În final trage el o concluzie despre ce urmează eu să fac. Nu e chiar reală concluzia lui dar aprob imediat. Nu am niciun motiv să-l forţez să caute altceva, nu? Şi trec. Spre bucuria mea îmi găsesc şi bagajul de la cală.
Merg spre zona de închirieri maşini (cu un autobuz, că e în afara aeroportului). Timpul trece parcă tot mai repede, şansele mele de a mai face ceva în ziua respectivă scad, dar încă se mai poate!
Şi ajung la al doilea element neplanificat… Angajatul de la Avis care-mi face contractul de închiriere pentru maşină mă întreabă unde merg. Eu liniştit îi spun că doar până la Baltimore (în fond şi la urma urmei sunt sub 100 km). Se uită cu milă la mine şi îmi zice: „la ora asta mergeţi încolo, domnule?”. Mda, am aflat ce americanii numesc „rush hour”. Adică oră de vârf. Că era vreo 5 jumate după amiaza. Ora când toţi pleacă de la lucru.
Văzusem poze din China cu o autostradă cu 5 benzi blocată complet de trafic. Am zis că doar la chinezi e posibil aşa ceva. Ei bine, nu. Aici erau „doar” 4 benzi. Pe fiecare sens, of course. Şi toate pline. De maşini care… stăteau. Şi mai înaintau un pic. Şi mai stăteau…
Cei circa 80 de km până la hotel i-am făcut în 4 (patru) ore…
E bine în viaţă să ai răbdare…

Deci nu se mai punea problema de vizitat. După ce mi-am luat camera şi am despachetat, abia am mai avut timp să merg undeva aproape să mănânc ceva. Am găsit un fel de pizzerie. E bine oricum. Înapoi şi la somn că mâine încep lucrul.

De atunci au trecut 2 săptămâni de lucru. Nu pot să mă plâng chiar dacă timp în afara lucrului nu am prea avut. Dar câteva impresii tot s-au adunat…

Într-adevăr, economia americană se bazează pe consum. În această zonă, oriunde ai fi, poţi fi sigur că găseşti un mall sau centru comercial la mai puţin de 10 km. Oriunde ai fi.
Drumurile sunt în marea lor majoritate cu minim 2 benzi pe sens. Nu sunt foarte bune, au multe fisuri dar gropi mari ca „la noi” nu există. Doar o porţiune din autostrada dintre Baltimore şi Washington este cu adevărat impecabilă. Limitele de viteză sunt destul de mici, doar pe unele porţiuni ai voie cu 110km pe oră, de obicei limita e pe la 90 (aici distanţele se măsoară în mile, nu în km, sunt deci nevoit să fac aproximări).
Zona este foarte frumoasă, bogat împădurită. De fapt, cu excepţia oraşelor mari, oamenii locuiesc în mici zone rezidenţiale înconjurate de păduri. Mai multe astfel de zone sunt grupate în oraşe. Care astfel sunt foarte întinse ca suprafaţa, dar mici ca număr de locuitori (doar case, nu blocuri). Dar e frumos, predomina stejarii, toate drumurile trec prin păduri dese şi umbroase.

Cel mai deranjant lucru este lipsa aproape completă a trotuarelor. aici se merge doar cu maşina. Sunt rare locurile unde efectiv te poţi plimba. De la „office” până la cel mai apropiat centru comercial (unde sunt câteva restaurante) este mai puţin de 1 km. Dar nu poţi ajunge pe jos pentru că nu sunt trotuare!
Adică poţi. Pentru că ieri, vineri, n-am mai rezistat. Mă săturasem să mă pun în maşină pentru cel mai mic lucru pe care trebuie să-l fac. Aşa că am pornit. Pe iarbă, peste zona verde dintre birou şi centru comercial. Evident că nu mai era nimeni pe acolo… M-am tot uitat dacă nu există afişe din alea cu „nu călcaţi iarba”. Nu erau aşa că am dedus că e perfect legal ce fac. În nici 10 minute eram la restaurant. Fericit că, în fine, mă mai şi plimb!

Dacă vorbim de mâncare, aşa cum e de aşteptat predomină burger-ii. MacDo, KFC dar şi multe alte „mărci” locale, unele cu nume simpatic ca „Five Guys”. Urmează apoi restaurantele cu specific mexican. Şi apoi cele pe care le caut eu…
Câteva observaţii culinare: americanii gătesc extraordinar de bine vita. Fripturile de vită sunt moi, suculente, sosurile sunt delicioase. Iar porţiile sunt imense. Mda… trebuie să caut un bazin de înot…
Am fost şi la un restaurant japonez. Fiindcă am fost cu echipa, altfel nu sunt fan al bucătăriei japoneze. Dar am mâncat îngheţată de… fasole roşie! Da, inclusiv gustul era de fasole. Dar asta nu a fost nici pe departe cel mai naşpa desert. Dacă vi se oferă vreodată îngheţată de ceai verde, refuzaţi! E singura îngheţată pe care nu am putut să o mănânc! Din întreaga mea viaţă!

Un alt aspect interesant pe care l-am văzut în filme dar e ciudat să vezi că aşa e şi în realitate sunt tinerii de la casierie. La supermarket, pe măsură ce casieriţa îţi taxează cumpărăturile, în spate este un tânăr care ia cumpărăturile deja înregistrate şi le pune în plase. Astfel că, atunci când ai plătit deja ai toate cumpărăturile puse în plase şi acestea în coş. Mi se pare ciudat să ai un servici în care doar pui cumpărături în plase dar mă gândesc că e în regulă pentru tinerii care vor să câştige un ban.

Cât despre vizitat, am luat un prim contact cu capitala SUA. Washington, district of Columbia. Cele câteva poze făcute cu telefonul le-am pus (evident :P) pe facebook.
Sunt destule lucruri de povestit din Washington, chiar dacă a fost o vizită scurtă, dar am să folosesc prilejul unui post separat. Care îmi iau angajamentul să îl scriu în maxim 4 zile 🙂
Aşa că deocamdată mă opresc aici. Şi parafrazez o expresie celebră dedicată Americii pe care v-o adresez vouă:
God bless you all!
Domnul să vă binecuvinteze!

Anunțuri

4 gânduri despre „Hi man! Impresii din „ţara tuturor posibilităţilor”

  1. Mda man, in SUA e fain doar sa fi client, ca esti rege (cumparaturi direct in plasa, treci strada doar cu masina, etc), totul pe pilotare automata. Cum nu mai mergi la shopping/Mall, pac-tzac, imediat devii again un regular slave 🙂 a lot of work si in consecinta putin timp de have fun… Dupa munca, normal vrei sa manci o masa copioasa si iar iti doresti sa mergi la Mall. Practic in SUA, toate drumurile duc la Mall 🙂

    1. E drept ca uneori ai senzatia ca se cam exagereaza cu „clientul nostru, stapanul nostru”. Toti iti zambesc dar e imposibil sa zambesti sincer la sute de oameni zilnic, oricine mai are probleme, ingrijorari, necazuri. Asa ca adesea te sperii mai degraba cand vezi zambetul cela artificial.
      O alta chestie de „speriat” sunt poeziile pe care ti le recita la restaurant. Daca intrebi ce desert au, iti spun lista intreaga in cateva secunde. Viteza cuvintelor e incredibila, eu nicicum nu reusesc sa disting cuvinte in suvoiul acela de sunete scoase parca dintr-un accelerator de particule. Probabil ca in timp te obisnuiesti… Cert e ca sunt invatati sa vorbeasca doar la viteza maxima. Asta chiar si daca esti singurul client si nu mai asteapta nimeni sa intrebe ceva. Asta e doar la restaurante, in magazine sunt mai … ardeleni la vorba.
      Una peste alta consumismul asta naste monstruleti…

  2. Man, trebuie sa incerci „Five Guys”. este „perla” restaurantelor „fast-food”. vei vedea aproape numai albi, iar „peanuts” is din partea casei. mancarea e aproape dublu decat la McDo, dar cine mai socoteste…
    In rest traiasca McDo, Wendy’s, Arby, KFC, Burger King, Popeye’s, Chick-Fill-A, Subway, Quizno, Chipotle si multe altele…, ca doar nu degeaba au baietii si mai alea fetele:) probleme cu niscaiva lbs in plus. si cand zic in plus ma refer la mai mult decat limita de 50lbs de bagaj:)))
    si acum sa fim seriosi… Sa nu cumva sa ratezi Air and Space Museum din DC. au un sediu si in Chantilly, VA, daca apuci sa ajungi si acolo. Face parte din Smithsonian, deci e „free of charge”. si sa nu ratezi nici „American History Museum”, care in ciuda numelui e super. Toate astea is pe „mall” in DC.
    Daca ai o dupa-amiaza libera sa mergi si in Annapolis. e un orasel micut, dar super cochet. Au si o Academie Navala. e ok pentru o plimbare pe jos de vreo 2 ore. Cred ca asa arata America in perioada buna, atunci cand bunicii nostri ii asteptau pe americani.
    baltimore in schimb „sucks big time”. Inner Harbor 1h si de trecut cu masina pe langa John Hopskins Univ si Hospital. Locatii diferite.
    Enjoy!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s