Am vizitat

Viva Mexico (II)

Revin la concediul mexican şi la lucrurile ce le poate vedea – vizita un turist ce a ales zona Cancun.

1.) Vestigiile mayaşe

Evident că dacă există ceva obligatoriu de vizitat în această frumoasă ţară, atunci e vorba despre ruinele mayaşe. Sau toltece, cum preferaţi să le numiţi. Ghizii mexicani vor sublinia însă că tot ce se vede este munca civilizaţiei Maya. De fapt, nimeni nu prea vrea să fie considerat urmaşul aztecilor sau a toltecilor. Care se ocupau doar cu războaie şi tăieri de capete…
Dar să revenim la vestigii…

Prima dată am vizitat Coba.

Coba este un site arheologic foarte întins. Nu este nici pe departe la fel de spectaculos ca Chitchen Itza dar trebuie vizitat. Chiar şi numai pentru a urca pe templul din poza de mai sus. E cea mai înaltă clădire Maya pe care (încă) e voie să urci.
Clădirile din Coba au fost descoperite în mijlocul junglei. Adică un mediu nu tocmai prielnic conservării. Ghizii vă vor arăta tot felul de pietre cu desene abia vizibile şi vă vor spune că e vorba de vestitul calendar mayaş, cel atât de la modă în ultimul an. Ştiu şi eu? O fi ceva acolo, dar abia se vede…
Oricum, Coba este un bun punct de încălzire înainte de Chitchen Itza. Vizitarea devine şi mai plăcută dacă închiriaţi o bicicletă. Posibil chiar şi cu şofer. Măcar nu vă obosiţi alergând prin căldură de la o clădire la alta. Pentru că această localitate este întinsă pe o suprafaţă foarte mare, oraşul având peste 50.000 de locuitori la apogeul său iar clădirile lui sunt întinse pe o suprafaţă de 80 km pătraţi!

Urcatul pe piramidă este obligatoriu.
Deşi nu e nici comod şi nici uşor. Sunt peste 100 de trepte şi acestea nu seamănă defel cu cele de la mall :D. Până sus veţi transpira şi veţi avea şi ocazia să vă gândiţi să renunţaţi la urcuş. Mai ales dacă vă uitaţi în jos… Odată ajuns sus, priveliştea e superbă. E poate prima dată când aveţi ocazia să vedeţi o junglă de sus. Şi să realizaţi în ce măsură o junglă e diferită de o (simplă) pădure. Vă asigur că nu vă veţi limita la 2-3 poze…
Să vă rezervaţi minim 3 ore pentru a vizita Coba. În funcţie de durata drumului, această excursie vă va cosuma minim o jumătate de zi. Din acest motiv, excursiile la Coba se combină cu înotul în cenote. Dar despre cenote ceva mai târziu…
Înainte de plecare din Coba, ţineţi minte terenul de „tlatchtli”. E vorba de un joc cu mingea. Foarte dificil se pare, lovirea mingii e permisă doar cu şoldurile (deşi există şi variante mai permisive, unde se pot folosi şi genunchii sau chiar antebraţele). Notaţi dimensiunea terenului de la Coba. Comparaţia cu Chitchen Itza este interesantă!

După „încălzirea” de la Coba să ne îndreptăm paşii spre Chitchen Iza!
Chitchen Itza e fantastic! Chiar nu găsesc alt cuvânt.

Este oraşul în care mayaşii au pus toate cunoştinţele lor, toate eforturile lor, toată priceperea lor şi toată mândria lor. Drumuri pleacă din Chitchen Itza către toate oraşele mayaşe din împrejurimi. Iar aceste drumuri au fost construite pentru că toţi îşi doreau să ajungă aici. Aici unde era centrul cultural şi ştiinţific al întregii civilizaţii Maya.
Este greu de descris într-un articol pe blog toate incredibilele realizari inginereşti şi astronomice de aici. Sigur că mult mai multe puteţi găsi pe Wiki sau pe nenumăratele site+uri dedicate Chitchen Itza. Voi puncta doar câteva idei:
Platoul pe care sunt ridicate clădirile principale este artificial, construit de mayaşi.
Marea piramidă (sau templul lui Kukulkan, alias Quetzalcoatl la azteci) este construită ca sumă a descoperirilor astronomice ale mayaşilor. Laturile sunt perfect orientate spre punctele cardinale iar la timpul echinocţiului soarele pare să urce la răsărit (respectiv să coboare la asfinţit) treptele piramidei. Pentru cei doritori de a urmări live acest efect, ştiţi acum când să vizitaţi site-ul. Pentru ceilalţi, vă rămâne să credeţi pozele 🙂
Terenul de „tlatchtli” este uriaş! Dacă la Coba puteam să-mi închipui disputarea unui „meci”, aici mi se pare de neînţeles. Ori echipele erau mult mai numeroase, ori aici meciurile aveau doar un aspect ritual. E ca şi cum ai vrea să joci un meci de fotbal pe un teren de 1000 pe 600. Metri. Cu aceleaşi reguli…
Clădirile principale sunt construite peste alte clădiri. Explicaţia e simplă. Când toltecii au cucerit Chitchen Itza (pare-se fără opoziţie, mayaşii nu prea înţelegeau rostul războiului) ei au vrut să demonstreze că sunt stăpâni. Aşa că i-au pus pe mayaşi să construiască deasupra tuturor marilor clădiri altele noi, cu aceeaşi forma şi funcţie dar care să corespundă cu însemnele lor. În termenii de azi, această operaţiune s-ar numi re-badging. Doar că la Chitchen Itza procesul a fost ceva mai îndelungat…
Toltecii au lăsat şi ceva original al lor. Cum nu se pricepeau decât la război au construit o galerie dedicată marilor războinici. Care erau cei care aduceau cei mai mulţi prizonieri pentru a fi sacrificaţi. Sacrificiile umane erau la tolteci activitatea cea mai interesantă.
Incompatibilitate totală cu mult mai liniştiţii maya care preferau să studieze cerul, anotimpurile, meteorologia etc. Astfel, că după o vreme, toltecii, proabil plictisiţi de atitudinea mayaşilor au părăsit pur şi simplu oraşul. Care oraş a decăzut treptat (nu se ştie clar din ce motive) ajungând să fie părăsit complet pe vremea cuceririi spaniole.
Iar astăzi, milioane de turişti rămân uimiţi de acest magnific oraş construit cu imense eforturi (atât fizice dar şi intelectuale) dar care a fost părăsit la un moment dat de toţi locuitorii săi.

Aveţi nevoie de o zi întreagă pentru a vizita Chitchen Itza. Nu uitaţi să citiţi înainte despre acest magnific loc, informaţiile sunt prea multe pentru a le putea asimila într-un singur tur. Şi, oricât de documentaţi aţi fi, luaţi un ghid la acest tur. Se merită!

Odată vizitată Chitchen Itza, celelalte vestigii mayaşe vor părea oarecum neinteresante. Diferenţa e imensă, se vede ca acesta a fost menit să reprezinte întreaga strălucire a civilizaţiei Maya. Şi realizările acestei civilizaţii explică faptul că mexicanii preferă să se considere urmaşi ai mayaşilor mai degrabă decât ai războinicilor azteci.
De altfel limba maya este şi azi vorbită în Mexic…

Revenind la vestigii şi în ciuda măreţiei impresionante a Chitchen Itza, mai puteţi vizita şi ruinele de la Tulum.

Tulum este foarte diferit de Coba şi Chitchen Itza. Pentru că şi rolul său era diferit. Tulum-ul mayaş era un port. Un port care era destinat în primul rând pentru a servi marelui oraş din apropiere… Coba.
Se pare ca Tulum a fost primul oraş văzut de spanioli când au descoperit America. Există însemnări spaniole care notează acest eveniment.
Probabil că uimirea mayaşilor la vederea corabiei spaniole a fost mult mai mare. Şi asta pentru că din punct de vedere al navigaţiei mayaşii erau muuuult în urmă. De fapt, ei habar nu aveau să construiască vapoare! Ciudat pentru un popor cu atâtea realizări ştiinţifice şi care trăia pe malul oceanului! Comerţul maritim al popoarelor din Mexic se făcea cu ajutorul simplelor bărci care erau evident limitate la a se deplasa doar pe marginea ţărmului. În acest context, apariţia unui imens vapor din depărtarea oceanului trebuie să fi fost un şoc imens pentru amerindieni. Nu e de mirare că mulţi i-au considerat zei pe conchistadorii spanioli. Surpriza a fost însă dureroasă…

Viztarea celor 3 site-uri arheologice reprezintă o obligativitate pentru orice turist în Mexic – Yucatan. Sigur că pentru pasionaţii de istorie şi civilizaţie amerindiană, cele 3 site-uri de mai sus ar reprezenta doar o minusculă parte a traseului.
Dar pentru un turist obişnuit este suficient. Şi necesar…

Voi reveni cu alte atracţii din Mexic într-o postare viitoare. Sper să nu dureze prea mult 🙂

Anunțuri

3 gânduri despre „Viva Mexico (II)

  1. hei! salut! Mexicul e, intr-adevar, superb! Vezi ca ai facut o mica confuzie cand ai zis ca civilizatia Maya e acelasi lucru cu Inca. Civilizatia Incasa a aparut ceva mai jos de Mexic prin America Latina si anume in Peru la inceputul sec. 13, iar civilizatia Maya in Mexic prin 2000 B.C. atingand punctul culminant intre 250-900 A.D.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s