Gânduri despre lume

De la falimentul Greciei la Dominique Strauss-Kahn

Zilele acestea se discută despre „ultima ediţie” a planului de salvare de la failment al Greciei. Părerile sunt împărţite.
Unii spun că e un frumos exemplu de solidaritate a ţărilor europene puternice economic (Germania în primul rând) faţă de o „surată” aflată în dificultate.
Alţii spun că e o formă ceva mai modernă de colonialism, că în „contract” se prevăd condiţii care înseamnă pierderea suveranităţii Greciei. Şi că puterile europene (mai ales Germania, evident) sacrifică alte ţări pe altarul propriilor interese.
Mulţi merg în urmă şi spun că uniunea monetară a fost o eroare. Că trecerea la o monedă unică a fost o decizie heirupistă, luată fără a asigura fundamentele necesare (a se citi „fără a stabili înainte un tratat fiscal care să asigure soliditatea monedei unice unificând politicile fiscale ale statelor din UE).
Sunt şi destui care spun că grecii îşi merită soarta. Că sunt nişte leneşi, că au vrut să trăiască mai bine decât meritau din munca lor şi că acuma le-a venit nota de plată.

Până la urma, faptul că Grecia este în situaţia de azi nu poate fi schimbat cu nimic. Sigur că se poate discuta la infinit despre diferitele soluţii, despre eficienţa lor sau chiar despre moralitatea lor.
Cert este însă un singur lucru: indiferent de soluţia găsită, de „calitatea” acestei soluţii, ea este obligatorie din cauza existenţei problemei! Nu moralitatea soluţiei este problema iniţială, ea este o CONSECINŢĂ. Problema este că Grecia a ajuns aici!
Şi dacă, iată, o problemă ca aceea a Greciei generează atâtea discuţii când se caută o rezolvare, ar fi esenţial să se identifice cauza acestei probleme. Pentru ca ea să nu se repete! Pentru ca să nu ajungem din nou la alte şi alte discuţii despre moralitatea unor soluţii!

Da chiar aşa… de ce a ajuns Grecia aici?
Dacă citim sutele de articole despre acest subiect vom afla tot felul de informaţii despre pensii mari, despre taxe neplătite, despre minciuni la nivel „industrial”.
Una din ştirile cele mai vehiculate se referă la cei 160 de atenieni care au declarat că au piscină la casă (pentru piscină se plăteşte taxă suplimentară în Grecia). Şi despre cele peste 15.000 de piscine care se văd lejer din avioanele ce survolează Atena…
Sigur că este o ştire tipic „de ziar”. Uşor de „vizualizat”, impact rapid.
Dar mă îndoiesc că plata acelor taxe de piscină ar fi salvat Grecia.

Cert este că astfel de ştiri duc uşor la concluzii de a „condamna” întreg poporul grec: sunt leneşi, sunt hoţi (cum altfel sunt cei ce nu-şi plătesc dările?), nu au niciun drept să trăiască aşa bine cum trăiau până acuma. Ia să treacă şi ei la nişte „salam cu soia”.

Aşa cum ziceam, problema de azi a Greciei este mare. Foarte mare. Imensă. Din moment ce pune la încercare întreaga construcţie a Uniunii Europene, sau măcar a monedei unice.
Şi ce avem ca explicaţie a acestei situaţii sunt anecdote despre piscine şi judecăţi globale despre un popor. Oarecare popor? Hmmm… de fapt vorbim de poporul care a „inventat” democraţia. Vorbim de poporul care a dat pe Aristotel, pe Arhimede…
Sigur că istoria nu contează. Generaţii trecute excepţionale nu sunt garanţia unei excelenţe perpetue. Vedem asta, din păcate, şi la noi…

Constat însă un lucru trist, ciudat şi, oarecum, înspăimântător:
De fiecare dată când omenirea dă peste o problemă majoră, există 2 fenomene ce au loc:
1.) Generalizarea judecăţii: „toţi grecii sunt nişte leneşi şi mincinoşi”
2.) Diluarea responsabilităţii: nicio persoană nu este găsită vinovată (exceptând faimoşii „acari Păun”)

Primul fenomen duce la scăderea solidarităţii între categorii de oameni, între popoare chiar.
Al doilea ne asigură, din păcate, că problemele se vor repeta. mai devreme sau mai târziu.

Şi închei vorbind de criza economică.
S-a spus că băncile în lăcomia lor ar fi generat această criză. Plus la fel de lacomele corporaţii. Eu când mă uit în jurul meu nu văd nici bănci vorbind sau gândind şi nici corporaţii.
Doar oameni.
Iar în toată această perioadă, a existat o singură persoană din fruntea unui mare consorţiu financiar care a fost acuzat personal de ceva.
Şi anume Dominique Strauss-Kahn.
De contribuţie la mari probleme economice a fost el acuzat?
Nicidecum.
Ci de viol asupra unei cameriste dintr-un hotel…
Asta e singura vină găsită asupra unui conducător dintr-un sistem ce se spune că a generat criza.
Şi ne mai mirăm că aceste crize devin ciclice…

Anunțuri

4 gânduri despre „De la falimentul Greciei la Dominique Strauss-Kahn

      1. In caz ca vor citi sefii marilor corporatii acest articol va rog sa consemnati ca eu nu am fost de acord cu majoritatea lucrurilor scrise aici si ca urmare nici nu le-am citit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s