Gânduri despre lume

Despre bacalaureat – ce este şi la ce foloseşte?

Începe perioada bacalaureatului!
O perioadă cu mult stres pentru absolvenţii de liceu dar cu şi mai mult stres pentru părinţii lor.
Oare or să fie probe mai grele sau mai uşoare?
Oare or să fie camere de filmat (mă rog, webcam-uri) sau nu?
Oare o să fie o promovabilitate mai mare sau mai mică decât în anii trecuţi?

Oare „al meu / a mea” o să „treacă”???

În vâltoarea atâtor întrebări şi tensiuni şi cu amintirea anilor trecuţi când parcă de fiecare dată se schimba ceva, a început să mă frământe o întrebare:
Dar… de fapt… ce e bac-ul ăsta?

Şi am început să caut câteva caracteristici pentru a putea înţelege rostul acestui examen…

Fac o paranteză: am dat bacalaureatul acum mulţi ani. Pe vremea „odiosului” cum s-ar spune. Lucrurile atunci erau simple. În sensul că aveai examene la tot pasul: treapta întâi, treapta a doua, bac-ul, admiterea la facultate. Nu prea îşi bătea nimeni capul cu rostul lor. Erau pur şi simplu trepte pe care le urcai pentru un anumit loc „în societate”. Şi fiecare etapă era „sărbătorită” cu un examen. Aşa era şi alte întrebări nu-şi aveau sensul.
Închid paranteza.

Revoluţia a adus un lucru nou: oamenii au început să-şi pună întrebări. Până aici totul bine. Mai complicate au devenit lucrurile când oamenii au constata că au răspunsuri diferite unii de alţii la aceste întrebări. Şi că fiecare e convins că răspunsul lui e mai bun decât al celorlalţi.
Şi aşa am ajuns ca faimoasele examene din perioada „ceauşistă” să fie schimbate, redefinite, reformate la fiecare guvern, la fiecare echipă ce deţinea puterea în minister. Evident, fiecare schimbare era „cea mai bună”…

Deci… ce este bacalaureatul?

Personal am găsit un singur mod de a-l defini: „Bacalaureatul este un examen naţional, accesibil absolvenţilor de licee şi care permite (în cazul reuşitei – certificată printr-o diplomă) înscrierea în instituţii de învăţământ superior”

Plecând de la această înţelegere încep să apară problemele.
În primul rând pentru că este un examen NAŢIONAL!
Asta îi dă o importanţă extraordinară. Pentru că există nevoia unei organizări la nivel naţional, sunt nişte cheltuieli implicate. Din toate acestea deducem că e OBLIGATORIU ca acest examen să aibe şi un scop. O strategie. Şi aceasta să fie de nivel naţional!

Şi care este deci scopul bacalaureatului???

Unii spun că certifică terminarea studiilor preuniversitare. Fals.
Dacă ai absolvit, ai absolvit. Nu văd rostul să dai un examen care să repete asta. Sau să verifice dacă ai absolvit „pe bune”. Asta e problema particulară a unei şcoli dacă dă diplome de absolvire pe cunoştiinţe sau pe alte criterii. Plus că la bacalaureat nu se testează toate materiile din liceu, deci unde e logica?

Alţii spun că bacalaureatul certifică starea învăţământului românesc. Un fost ministru se bătea cu cărămida-n piept că e primul care a „obţinut” rezultate naţionale slabe la bacalaureat şi deci a reuşit să demaşte adevărata valoare a scolii româneşti.
Hai să fim serioşi!
Imaginea şcolii româneşti nu e un secret. E suficient să stai de vorbă 5 minute cu liceenii de azi ca să te convingi. Şi dacă îi mai pui şi să scrie te îngrozeşti ce înfrânţi sunt în „lupta” cu gramatica.
E suficient să vezi unde-şi petrec timpul liber ca să înţelegi…
Sunt ei în biblioteci sau în baruri?
Îi găseşti mai degrabă în biserici sau în discoteci?
Îi vezi făcând sport în mod organizat sau stau pe feisbuc şi mess?
Afirmaţia fostului ministru e hilară. E echivalentu descoperirii apei calde sau a găurii de la macaroană.
Mai mult… nu „reformând” la nesfârşit bacalaureatul vei obţine o şcoală mai bună.
Dacă vrei să înveţe copiii şi nu ai încredere în calitatea şcolii… fă mai bine un examen naţional după fiecare an de liceu. Şi să nu treacă în anul următor fără reuşită. Nu-i lăsa în plata Domnului 4 ani şi apoi pune-i să înveţe. Ce aştepţi cu aşa o abordare???

Şi ajungem la bacalaureat ca şi „permis” de înscriere în facultăţi. Fals din nou! O aberaţie! Adică nu e suficient că ai absolvit 4 ani de liceu ca să fii „apt” de înscriere… ci sunt mai semnificative 2 săptămâni de examene??? Oau! Câtă logică!
Şi aiureala continuă! Dai azi bacalaureatul şi ai dreptul să te înscrii la facultate. Chiar şi peste 20 de ani! În care nu ai nicio tangenţă cu materiile de liceu. Şi totuşi ai dreptul ăsta dar un proaspăt absolvent de liceu nu e suficient de bun pentru înscriere pentru că încă nu a dat bac-ul?! Şi reamintesc că e vorba de ÎNSCRIERE!
Păi oameni buni… dacă o Universitate doreşte să limiteze înscrierile, să atragă la ei doar „crema”, doar pe cei ce demonstrează că pot susţine examene din întreaga materie de liceu… păi n-are decât să organizeze examenul ăsta! Să stabilească materiile, subiectele, modul de examinare ba chiar şi liceele care au voie să participe!
Dacă facultăţile au nevoie de bacalaureat… atunci să definească ele aceste nevoi! Logic, nu? Şi dacă sunt facultăţi care vor pur şi simplu absolvenţi de liceu şi nu „purtători de diplome de bacalaureat”… este de condamnat aşa o abordare? Defel!

Unii nostalgici vor privi bacalaureatul ca pe un examen de „maturitate”. Sună frumos, trebuie să recunosc. Dar… şi această abordare e falsă. Nu există nicio legătură între nota la un examen de fizică şi maturitatea unui om. Dar absolut niciuna. Sigur că pe perioada liceului s-ar putea face tot felul de acţiuni care să „încurajeze” maturizarea copiilor. E vorba în primul rând de acţiuni sau proiecte civice. Fie şi coordonate la nivel naţional. Dar probabil e mai uşor să îi bagi pe copii într-o sală, să le dai câteva ore să rezolve nişte subiecte şi apoi să-i declari „oameni în toată firea”. Uşor o fi, dar rezultatul nu apare…

Şi, în final, cu ce rămânem?
Cu faptul că an de an se cheltuiesc bani pentru 2 săptămâni de examene. Cu faptul că an de an copii şi părinţi trec prin stres şi tensiune. Cu faptul că an de an apar idei mai noi şi mai bune despre cum ar trebui să fie un bacalaureat. Şi an de an deplângem situaţia tot mai dezastruoasă a învăţământului românesc.
Paranteză absolut obligatorie: învăţământul liceal românesc a „produs” şi va continua să „producă” vârfuri. Sunt absolut convins că permanent vom avea rezultate bune şi foarte bune la olimpiadele internaţionale la diferite discipline. Când vorbesc de dezastru mă refer însă la marea masă, nicidecum la „vârfuri”.

Şi rămânem deci cu un bacalaureat a cărui singur scop este de a obţine diploma respectivă. Diplomă care nu te face nici mai matur, nici mai deştept, nici mai pregătit. Dar e o diplomă care „mai bine s-o ai, nu ştii când va fi de folos”.
Acesta este bacalaureatul de azi în România.
Se miră cineva când 90% din elevi îl privesc cu teamă, cu dispreţ, cu orice alt sentiment decât cu motivaţie??? Pentru că, pentru ei, bacalaureatul nu înseamnă nimic, nimic mai mult decât o diplomă fără sens…

Iar pentru cei ce încă mai cred că acest bacalaureat are o semnificaţie: nu credeţi că ar trebui organizate examene naţionale şcolare care să dea dreptul de a avea paşaport? Culmea, ar fi mai logic!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s