Fotbal

Umbra lui Agassi la Londra. Dar şi a lui Sampras…

Tocmai am văzut (pe feisbuc, unde altundeva?) o reclamă la o biografie a lui Andre Agassi. Mi-am adus aminte de cel ce aducea culoare, multă culoare într-o lume a tenisului dominată de nişte oameni înalţi şi cu lovituri puternice.

Dar gândul mi-a zburat rapid la finala turneului campionilor. Turneu câştigat de Djokovici 7-6, 7-5 contra lui Federer. Deşi am văzut multe meciuri de tenis, deşi am „prins” la TV mari campioni (cam de pe la Borg începând…), nu mă consider priceput în acest sport. Poate şi fiindcă nu l-am practicat defel…

Cu toate acestea, ochii mei văd şi mintea mea înţelege dificultatea acestui sport cât şi extraordinarul talent al marilor săi campioni.

Dar ultimul mare duel al tenisului mondial, ultimul care m-a fascinat a fost, fără îndoială, cel dintre Agassi şi Sampras.
Da, întotdeauna l-am preferat pe Andre. Avea nişte lovituri incredibile. Reuşea să returneze mingi considerate deja câştigate pentru adversarul său. Un talent imens!
Chiar dacă îi doream mereu înfrângerea, nu pot să nu recunosc imensul talent al lui Sampras. Precizia loviturilor lui Pete era … enervantă. Dar omul ăsta chiar nu greşeşte niciodată??? Agassi mai greşea, dar şi atunci o facea … cu carismă.

Dar să revin la recent încheiatul Turneu al Campionilor de la Londra. Şi la Djokovici şi Federer.
Mă uitam la meci şi erma înmărmurit înaintea acestor imense talente.
Dar aveam o dilemă!
Cu cine să ţin???
Parcă atunci când ţii cu una din părţi e mai interesant, nu? Eşti mai implicat.
Cum nu reuşeam, am încercat să-i compar pe cei doi cu „perechea” Agassi – Sampras. Dacă aş fi reuşit asemănarea, fie ea şi aproximativă, mi-ar fi fost mai uşor să-mi aleg favoritul…

Am stat şi m-am uitat deci cu mai mare atenţie la meci.
La Novak şi la Rodger…
Care-i Pete şi care-i Andre?
După un timp am renunţat…
Am renunţat pentru că amândoi, atât Djokovici cât şi Federer sunt suma lui Agassi şi Sampras.
Vechiul fan Agassi din mine s-a revoltat, dar nu am ce face: cei doi arată loviturile extraodinare ale lui Agassi şi le combină cu precizia lui Sampras! Cei doi nu sunt unul Andre şi celălalt Pete… cei doi sunt efectiv Agassi + Sampras. Fiecare în parte!

Tenisul a progresat. Nu ştiu cum s-ar descurca Borg în actualul ATP. Deşi sunt convins că talentul nu are probleme de adaptare. Borg ar fi astăzi cu atât mai bun decât a fost acum 30-35 de ani exact cu cât e mai bun tenisul de azi decât cel de atunci. Sau chiar mai bun.
Dar epoca lui Agassi şi Sampras nu e chiar aşa de veche.
Ceea ce înseamnă că Djokovici şi Federer sunt nişte talente imense. Mai mari se pare şi decât favoritul meu Agassi…

Dacă e să intru în matematică, aş spune că există totuşi diferenţe între Djokovici şi Federer. Că nu sunt ei chiar Agassi + Sampras în egală măsură.
Îmi pare că Novak e un pic mai mult Sampras (hai să zic 60% Sampras şi 40% Agassi) pe când Roger ar fi invers: 60% Agassi plus 40% Sampras. Probabil şi de aceea, Djokovici este deasupra în clasamente, aşa cum şi favoritul meu a fost depăşit cel mai adesea de „Pistol Pete”.

Nu, nu mă pricep la tenis.
Şi nici nu-mi este un hobby.
De altfel, acesta este primul articol despre acest sport pe blog. Nici nu am avut o categorie ăn care să-l încadrez! Aşa că l-am pus la… fotbal (ruşine mie)!
Dar nu pot să nu recunosc că tenisul este un sport foarte, foarte frumos.
Iar când joacă Djokovici contra lui Federer… atunci e chiar de povestit 🙂

P.S.: Singurul lucru care nu mi-a plăcut la transmisia acestui meci a fost faptul că invitatul special a fost Ţiriac. Mi s-a părut meschin ca aşa o frumuseţe de meci să fie comentată de cineva care e foarte talentat în a scoate bani din frumuseţea produsă de alţii! Cred că nici invitarea lui CTP nu m-ar fi dezamăgit aşa tare!

P.P.S.: acest articol nu se doreşte a fi o ierarhizare a celor mai buni tenismeni din toate timpurile. Dacă ai apucat să-i vezi jucând pe Borg, Connors, Edberg, Lendl, McEnroe, Becker şi mulţi, mulţi alţii în afara celor menţionaţi în acest articol nu ai cum să stabileşti o ierarhie. Nu ai cum…

Anunțuri

Un gând despre „Umbra lui Agassi la Londra. Dar şi a lui Sampras…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s