Am vizitat

Los Angeles – chiar am fost acolo???

Deci am fost in Los Angeles.
În L.A. adică.
Oraşul acela despre care am auzit atâtea încă de când eram copil. Oraşul pe care îl vedeam în filme şi seriale, fie ele despre faimosul L.A.P.D. (Los Angeles Police Department), fie despre luxosul Beverly Hills sau despe superba plajă din Baywatch…
Los Angeles… „Oraşul Îngerilor” în traducere…

Ca să nu mai vorbesc despre magicul Hollywood. Toate acele filme care aduceau lumi necunoscute în faţa ochilor mei, lumi existente sau imaginare. Un loc în care orice este posibil!

Los Angeles…
Curios este că niciodată nu aş fi răspuns cu „Los Angeles” la o întrebare despre ce loc aş vrea să văd, să vizitez. Cred că, pur şi simplu, eram convins că niciodată n-o să ajung acolo.

Dar iată că într-o zi sună telefonul de pe biroul meu şi sunt anunţat că am treabă. Un proiect. În afara ţării. În SUA mai exact. Până în acest moment nu era o surpriză mare. Era doar dorinţa mea de a fi un proiect cât mai scurt…
Apoi mi s-a spus şi localitatea în care urma să mă deplasez: Los Angeles, California…
Ciudat… chiar şi în momentul acela mi se părea că nu e în regulă. Cum adică eu în Los Angeles???

Vremea pregatirii proiectului trece repede. Mai ales că nu sunt niciodată anuţat cu mult înainte 😀
Şi iată-mă la aeroportul timişorean.
Check-in şi îmbarcare…
Munchen…
Zurich…
Los Angeles.
Los Angeles???
Da, Los Angeles!
Eu???
Da, eu.
Hmmm…

Impactul cu Los Angeles a fost … întârziat.
Am ajuns luni şi în prima săptămână încă mă întrebam unde este Los Angeles???

Am locuit la o familie de români aflaţi acolo de multă vreme. Casa lor era într-o localitate la vreo 40 de km de Los Angeles. O casă frumoasă, o familie frumoasă, le mulţumesc şi pe această cale pentru ospitalitatea lor. Dumnezeu să-i răsplătească însutit!
Echipa proiect se reunea zilnic într-o cameră de hotel amenajată ca şi birou, hotelul fiind chiar lângă LAX, aeroportul internaţional din L.A.
Drumul casă-birou nu intra în oraş, era un freeway dintr-o parte în alta. Peisajul se compunea din 5 benzi pe sens pe care mergeam voiniceşte cu o viteză medie de 30 pe oră… Aşa dimineaţa, aşa seara, în rest… muncă.
Ah, să nu uit: de la geamul camerei de hotel (biroului adică) vedeam non-stop avioane urcând sau coborând…
Cam atât despre ce am văzut din Los Angeles în prima săptămână…
Ah, da, de fapt asta nu e tot: Era destul de frig (6-7 grade dimineaţa, maxim 11-12 la prânz), iar la hotelul unde era amenajat biroul climatizarea mergea non-stop şi mai era şi curent. Condiţii arhisuficiente ca să prind o răceală zdravănă!
Noroc cu familia la care găzduiam, m-au ajutat cu ceaiuri, cu medicamente.
Şi a trecut o săptămână… iar singurul meu gând era „ăsta nu este Los Angeles-ul meu!”

Dar a venit duminica. Prima mea duminică în Los Angeles.
Şi totul s-a schimbat!
Mi-am luat inima în dinţi, mi-am pus fularul la gât (vremea se încălzise, dar gâtul mă durea încă) şi m-am dus la … Hollywood!
Nu aveam mult timp la dispoziţie. Şi nici răbdare. Pentru că duminica aceea urma să se petreacă ceva cu adevărat important!
Dar tot am apucat să casc ochii mari văzând trotuarul cu stelele Hollywood-ului (da, până şi Godzilla are o stea acolo!), să privesc faimosul semn de pe deal şi să vizitez muzeul Madam Tussaud (da, cel cu exponate din ceară). Şi i-am văzut acolo pe toţi cei ce au umplut ecranul televizorului meu de când eram mic. De la Clark Gable şi Vivien Leigh şi până la marele… Thor :-). Plus exponate expirate sau în curs de expirare: Lance Armstrong şi Barrack Obama 😀

Dar, aşa cum ziceam, cel mai important eveniment din acea zi de duminică încă nu se produsese, încă nu era 10 seara. Pentru că atunci, în acea seară… mi-am aşteptat soţia la aeroport 🙂
A venit să stea cu mine pentru o săptămână.
Semn bun! Avionul ei a ajuns cu aproape o oră mai devreme!

Şi săptămâna ce a urmat a fost plină!
Am vizitat, am văzut, am fotografiat. Am şi ţinut minte (câteva din) cele văzute şi am să vă povestesc şi vouă.
Până şi vremea s-a schimbat incredibil în acea a doua săptămână în Los Angeles! Au fost şi 24-25 de grade ziua!
Răceala a trecut… chiar dacă, prevăzător, tot am mai ţinut fularul la gât. Chiar cred că eram o apariţie ciudată în zona plajei… în tricou şi cu fularul la gât. În fine, era de fapt un şal, dar oricum…

Sunt deci multe de povestit despre Los Angeles.
Şi pentru a nu lungi prea mult articolele, o să mă opresc deocamdată la această introducere.
Iar cât de curând am să revin cu detalii concrete.
(hehe, ce face Hollywood-ul din oameni… am început şi eu să folosesc teaser-e şi trailer-e :-D)

Doar că, până şi acum, la 2 săptămâni de la întoarcere, undeva în mintea mea încă pluteşte o mirare:
Chiar am fost eu în Los Angeles???

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s