Politică

Clasa politică în aprilie 2013 sau „visul unei nopti de primăvară”

În primul rând vreau să spun că afară e superb! E soare, acel soare care refuza săptămâni de-a rândul să se arate, să ne mângâie cu razele lui, să ne dea o dispoziţie mai pozitivă şi să mai fixeze în organismele noastre slăbite nişte vitamine…
În al doilea rând vreau să spun: La mulţi ani! „Prietenii ştiu de ce” 🙂

Dar hai să ajungem şi la subiectul nostru de azi…
Un subiect politic. O mică analiză…
Cu ocazia alegerilor locale spuneam despre clasa politică din România că a rămas clar în urma electoratului şi că trebuie urgent să progreseze calitativ.
De atunci s-au întâmplat multe lucruri pe scena politicii noastre naţionale. Mai ales la începutul acestui an.

Din păcate, analiza acestor evenimente îmi arată că acea creştere calitativă a clasei politice este înceată, foarte înceată.
Dar hai să vedem faptele mai importante…

Congresul PDL.
PDL a fost un partid fantomă. Creat în jurul lui Băsescu, acest partid şi-a cunoscut gloria şi decăderea după exact acelaşi grafic ca şi preşedintele „unor români” (că de preşedintele tuturor românilor nu mai poate fi vorba de la referendum încoace).
Congresul PDL a fost un monument al confuziei.
Băsescu şi-a dorit ca partidul să rămână al său. Evident că habar n-avea ce se poate face cu un partid distrus, dar s-a gândit că e bine să-l deţină în continuare. Aşa că a sprijinit pe faţă pe veşnica lui muză şi candidată Elena Udrea.
Membrii PDL au fost, cum altfel?, confuzi.
Unii încă mai speră în steaua „monstrului politic” şi, obişnuiţi să sară-n sus la orice sughiţ al lui Băsescu, au votat cu Udrea.
Alţii încă mai speră că PDL este un partid şi îşi doresc o construcţie serioasă, departe de aura (sau flacăra violetă) a vreunui … „monstru”. Aceştia s-au orientat spre singurul care încă susţinea că PDL poate fi un partid ca oricare altul… Blaga mai exact.
Iar semnul suprem al confuziei a fost faimoasa luptătoare anti-orice, doamna Macovei! Gâdilată la orgoliu de toate declaraţiile conform căreia ea e singura garanţie a demnităţii umane, doamna a candidat şi s-a trezit cu… voturile familiei (adică a luat vreo 100 de voturi faţă de peste 2000 ceilalţi doi). Pur şi simplu, politicienii PDL au evitat să-i spună în faţă ceea ce toţi gândesc: că e dusă cu pluta. Nasol moment…
Număratul voturilor a fost momentul final al confuziei generale: a câştigat Blaga, Udrea a cerut să se mai numere odată, dar Blaga a refuzat. Imediat, Băsescu s-a demarcat mega-oficial de PDL. Plină de speranţă, Elena s-a aruncat în maşină şi şi-a coborât poşeta L. Vuitton direct la Cotroceni.
La Cotroceni… confuzie! Aşa că madama cea mai de perspectivă din politica dâmboviţeană s-a întors la … PDL.
Acest episod poate fi numit „revolta de pe Bounty”… cei ce au văzut filmul pot găsi muuuuuulte similitudini 🙂

Dar hai să aruncăm o privire şi în partea cealaltă!
La marii învingători de la alegeri!
La USL sau, mai precis, la „cuplul” Antonescu – Ponta.

Dintre cei doi, Ponta este, fără îndoială, cel mai expus. Chiar şi prin faptul că deja deţine o funcţie … foarte vizibilă.
Dar nu asta e cea mai mare problema a lui Ponta. Nu, nu!
Economia românească merge.
OK, merge destul de prost, dar merge.
Poporul a avut (din păcate) destul timp să se obişnuiască s-o ducă rău. Nici aşteptările nu sunt mari după „anii de graţie ai portocalei”. Singurele probleme ale lui Ponta sunt rezolvarea problemelor arieratelor şi păstrarea unei cumpătări în cheltuieli.
Situaţia pare extrem de lejeră şi deci, favorabilă, lui Ponta.
Dar… nu e chiar aşa!
Pentru că Ponta are alte ţeluri decât să ducă o guvernare liniştită!
Pentru că Ponta are alte… vise!
Dragul de Ponta visează faimă! Visează recunoaştere! Şi nu numai pe 100 de metri în jurul mesei tăcerii (sic!) ci la nivel european!
Bietul Ponta!
Cu câtă tristeţe povestea el cum fusese cel mai tânăr prim-ministru social-democrat din Europa! Cum fusese tânăra speranţă a social-democraţilor europeni! A venit referendumul şi pac! toată calea aurită ce o văzuse aşternută înaintea lui s-a destrămat!
Ca o paranteză: îmi e milă de Ponta care crede că referendumul i-a scăzut „cota europeană”. Nici vorbă! Declaraţiile lui tâmpe din acea perioadă l-au tras în jos. Pur şi simplu Ponta a ratat atunci şansa de a tăcea! Şi a ratat-o de mai multe ori. La foc automat!
Ei bine, Ponta vrea înapoi în Europa.
Şi vrea repede, că nu are răbdare!
Vrea acum, că altfel plânge! Confuzie mare în capul premierului!

Acesta este momentul în care reapare (ca o boare) „monstrul politic”!
Monstruleţul nostru se văzuse înfrânt de „duetul” Ponta – Antonescu. Lupta aceasta a fost foarte interesant de urmărit! Cei doi s-au completat extraordinar! În timp ce Ponta se cobora lejer la nivelul luptei „marinăreşti” şi-şi condimenta discursul cu ironii „low-level”, Crin lovea permanent cu toporul dispreţului faţă de regimul „băsist”. Astfel, cei doi au câştigat şi pe teritoriul celor nemulţumiţi de atitudinea sfidătoare a regimului portocaliu cât şi pe teritoriul generaţiei „Vacanţa Mare” (adică aceia care apreciază mai mult un „hăhăhă” la momentul potrivit decât o ideologie bine construită).
Dar să revenim la … monstru!
Băsescu a văzut durerea din sufletul lui Ponta şi s-a gândit că n-ar fi rău să joace o carte acolo.
Pentru că, deşi înfrânt, preşedintele unor români încă mai speră la un come-back! Şi, în visul lui, speră că o eventuală „spargere” a duetului câştigător îl poate repune în fruntea scenei politice!
Profitând de impresia că „se are bine cu europenii şi americanii”, a încercat să-i arate lui Ponta calea rapidă spre „drumul de aur”: hai măi băiete să facem noi treabă împreună şi Europa te va primi cu braţele deschise!

Consecinţele le vedem: o listă cu numiri „pe şest” în funcţi importante, declaraţii de admiraţie reciprocă între preşedinte şi premier etc.
Românii privesc la Băsescu, la Ponta, la Kovesi şi la Niţă şi se crucesc.
Partea cea mai simpatică este că nici europenii nu înţeleg nimic, e evident că nu astfel de înţelegeri fantomă aşteaptă ei ca semn al unei democraţii „normale”.

Confuz este şi Crin. Nu reuşeşte să înţeleagă schimbarea de „orientare” a aliatului. El continuă aceeaşi luptă împotriva duşmanului comun (Băsescu) şi brusc vede că e cam… singur. Ponta apare ba lângă „duşman”, ba în afara câmpului de luptă. E peste tot dar nu alături de Crin. Alunecă dintr-o parte în alta…

Analiştii politici însă, îşi freacă mâinile de bucurie!
Aşa un haos e perfect pentru a crea o miriadă de scenarii!
Fundaţia Mişcarea Populară e un viitor partid puternic?
Renaşte PDL din cenuşă?
Îşi face Udrea alt pertid?
Se rupe USL?
Vine PSD cu un alt candidat la Preşedinţie?
Căştigă Băsescu?
Cum răspunde Antonescu?
Şi multe alte întrebări sunt răspunse în fel şi chip!

În toată această euforie, întrebarea cheie este: ce face electoratul? Cum răspunde electoratul la această efervescenţă a vieţii politice? La aceste „incredibile” mişcări şi întorsături?

Ei bine, electoratul dă din nou dovada unei maturităţi mult superioare clasei politice!
Electoratului nu-i pasă de nimic din toate astea!
Le dă „ignore” la toţi!
E ca o privire plină de milă aruncată unor persoane care confundă încă mult prea mult profesia de politician cu măruntele lor obsesii şi vise de mărire.
Pentru că în urma acestor pleiade de strategii … confuze, nimeni nu-şi va atinge obiectivele.
Ponta nu va reuşi să-şi atragă admiraţia politicienilor europeni. Aşa ceva nu se poate prin înţelegeri … confuze.
Băsescu nu va reuşi să revină în politică. Faţa lui adevărată e cunoscută deja de români… şi nu va fi uitată.
PD-L se poate reconstrui ca partid, loc pe scena politică este suficient. Doar că trebuie să se despartă definitiv de „vaporul Bounty” şi de toate rămăşiţele acestuia (Udrea, EBA şi nostalgicii marelui căpitan).

Dar… ce va urma?
Păi… nimic.
Cu excepţia unor lătrături confuze a din ce în ce mai minusculei echipe de consilieri prezidenţiali şi a unor nostalgici după vremea în care românii se împărţeau în două (ei şi… prostimea), viaţa politică din România îşi va urma cursul. Şi acest curs nu va fi dat nici de înţelegeri aiurea, nici de veşnice plângeri spre exterior, nici de „amiciţii” cu oameni politici europeni, ci de electorat. Iar electoratul, spre deosebire de clasa politică, nu e confuz!

Politicieni, treziţi-vă din visare!
Faceţi bine şi ascultaţi de oameni, de electorat! Ei sunt mult mai înţelepţi! Pentru că ei trăiesc în România de azi, iar voi în „visul unei nopţi de primăvară”!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s