Gânduri despre lume

Doamna Mariana sau coloana vertebrală a sistemului de stat

Acum circa 2 săptămâni mă aflam la secţia de terapie intensivă a unui mare spital. În vizită, dar oricum, când ajungi acolo nu poate fi vorba decât de o situaţie dureroasă. Dar nu despre necazul avut cu mama mea doresc să scriu, ci despre o mică întâmplare la care am fost martor acolo, la ATI…

Deci…
Tocmai ieşisem din salonul mamei mele pentru că 2 infirmiere intraseră să o spele, să schimbe aşternuturile… mă rog, treburile clasice.
Una din cele două infirmiere este doamna Mariana, personajul principal din acest articol. O doamnă pe undeva aproape de 40 de ani, venită de la ţară. Zdravănă şi cu un bun simţ de-a dreptul natural, ceva ce foarte rar mai găseşti azi. Avea întotdeauna câteva vorbe încurajatoare pentru mama mea ori de câte ori avea de trebăluit ceva la ea în salon. Treabă pe care şi-o făcea bine şi rapid.

Ei bine, era unul din acele momente în care, aşa cum am spus, doamna Mariana avea de lucru în salon.
Am ieşit afară, oricum nu puteam să ajut, doar să încurc.
Chiar atunci a venit, pe un pat din acela cu roti, un băiat de vreo 10-11 anişori.
Ieşea dintr-o operaţie complicată şi tocmai îl internau în salonul de vis-a-vis. Tare milă mi s-a făcut de acel copil aşa că măuitam să văd ce se întâmplă cu el.
A fost pus pe patul din salonul de ATI, conectat la aparatele de monitorizare a stării. În jurul lui era multă lume: vreo 2 doctori cu experienţă, încă vreo 2 rezidenţi, plus vreo 3 asistente. Ulterior am auzit că ar fi fost vorba de o operaţie extrem de complicată ce durase vreo 8 ore, aşa că înţeleg interesul pentru acel copilaş.
De altfel ţin să vă spun de pe acum că a fost bine cu el, nu a avut mult de stat la terapie intensivă 🙂

Dar să revin la momentele acelea de început…
Copilul tocmai fusese aşezat pe patul din salon. Era gol de la brâu în sus şi, chiar şi încă sedat fiind, a început să tremure uşor. Nu era frig, dar totuşi, nici să stai dezbrăcat…
Doctorii au înţeles imediat că băiatului îi este rece. Au ridicat privirea şi au zis „Repede! Un cearşaf! Să-l acoperim!”

Ce a urmat a fost fascinant!
O neplăcută combinaţie intre hazliu şi foarte trist!
Toţi acei oameni din jurul copilului au ridicat capul şi au început să strige că e nevoie de un cearşaf!
Dar… niciunul nu se mişca!
Şi atunci… unul dintre ei a găsit soluţia la problemă!
„DOAMNA MARIANAAAAAAAAA!”
Da, a început să o strige pe infirmiera ce tocmai spăla un bolnav neputincios la câţiva metri distanţă.
Doamna Mariana a auzit (deşi uşa salonului mamei mele era închisă) şi a răspuns rapid „imediat”.
Dar acest răspuns nu rezolva problema grupului de doctori şi asistente, nu?
Cearşaful încă nu apăruse, copilului încă îi era frig!

Mă uitam la ei cu ochii tot mai mari!
Au început şi alţii din grup să strige: „Doamna Marianaaaaa! E urgent! Adu un cearşaf!”
„Hai odată, doamna Mariana!”
În acelaşi timp niciunul, dar niciunul nu se mişca.
Niciunul, dar niciunul nu se gândea că ar putea el/ea să se ducă să aducă acel cearşaf!
Un cearşaf!!!!
Toţi stăteau acolo lângă acel copil ce continua să tremure uşor şi urlau ca doamna Mariana să aducă acel cearşaf ca să-i elibereze pe ei cei şapte de acel stres.
Medici, rezidenţi şi asistente nu găseau nicio soluţi la o problemă cu care se confruntau şi aşteptau izbăvirea de la infirmiera Mariana…

Cum spuneam, doamna Mariana îşi făcea întotdeauna treaba repede şi bine.
În puţine minute a terminat la salonul mamei mele, a ieşit şi a adus cearşaful acela cu care l-a acoperit pe copil. Nu a fugit după cearşaf, nu era panicată. Ci doar şi-a făcut încă odată treaba. Rapid şi bine.

Mi-a luat clar mai mult să scriu acest articol decât i-a luat doamnei Mariana să o spele şi să o schimbe pe mama mea plus să rezolve o situaţie atât de gravă încât 7 medici şi asistente erau blocaţi.
Şi am avut revelaţia că aşa e peste tot…
Peste tot sunt oameni pregătiţi.
Ani grei de şcoală, de muncă.
Oameni recunoscuţi pentru performanţele lor.
Dar totul se năruie când e nevoie de un lucru ce pare banal.
Un cearşaf.
O mică reparaţie.
O curăţire rapidă a unei cafele vărsate pe un colţ de birou.
O vorbă bună…
Atunci nici anii grei de şcoală, nici performanţele profesionale nu mai ajută.
Atunci e nevoie de „Doamna Mariana”!
Ele (sau ei) sunt coloana vertebrală a sistemului.
Ciudat sistem…
Dar e bine că încă mai găsim „doamne Mariana”!

Scriam în titlu că astfel de „evenimente” sunt tipice pentru sistemul de stat!
Dar eu lucrez la privat. Şi doar gândindu-mă la ziua de lucru de azi… ar trebui să schimb titlul …

Mulţumesc, doamna Mariana!
Domnul să t ebinecuvinteze!

Anunțuri

2 gânduri despre „Doamna Mariana sau coloana vertebrală a sistemului de stat

  1. Hristos a inviat!
    Stii tu ce e trist? Doamna Mariana nu e coloana vertebrala, asa cum ar trebui sa fie. Dansa este extremitatea inutila si incomoda sistemului, inlaturata la prima bataie de vant in spital. Sau daca vrei, ea este unicul vaslas al luntrei cu 30 de coordonatori, primul care pleaca atunci cand ritmul vaslitului nu este multumitor pentru cei 30. Paradoxal, e trist faptul ca ajungem sa ne bucuram cand intalnim o insula de normalitate ca doamna din povestea ta.
    Multa Sanatate Mamei!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s